x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia spune că ruta de evacuare de la combinatul Azovstal din Mariupol va fi deschisă

Rusia spune că ruta de evacuare de la combinatul Azovstal din Mariupol va fi deschisă

25 Apr 2022   •   14:50
Rusia spune că ruta de evacuare de la combinatul Azovstal din Mariupol va fi deschisă
Sursa foto: Hepta

Rusia va deschide luni un coridor umanitar pentru ca civilii să părăsească combinatul siderurgic Azovstal din orașul Mariupol, potrivit agenției de presă Interfax, citată de Sky News.

Rapoartele au arătat că încetarea focului a avut loc de la ora 11:00 GMT, iar orice civil din uzină ar fi putut pleca în orice direcție.

Se crede că între 300 și 1.000 de civili sunt blocați în sit, alături de ultima redută a forțelor de apărare ale orașului.

Sursele citate spun că unii dintre cei care se adăpostesc în buncărele subterane de la uzină se află acolo de la sfârșitul lunii februarie și nu au mai văzut lumina zilei de săptămâni întregi.

Săptămâna trecută, Rusia a declarat că trupele ucrainene de la fața locului ar putea pleca dacă ar respecta o încetare a focului, dar se pare că niciun luptător nu a acceptat oferta.

Vladimir Putin le-a spus soldaților ruși să blocheze centrala atât de bine încât nici măcar „o muscă” să nu poată trece neobservată.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: azovstal