Premierul rus Mihail Mişustin le-a dat autorităţilor un termen de cinci zile pentru a dezvolta un sistem automatizat de monitorizare a persoanelor care au intrat în contact cu oricine este diagnosticat cu coronavirus, folosind datele de geolocalizare ale telefoanelor mobile, transmite Reuters.
Oamenii vor fi alertaţi pe mobil atunci când intră în contact cu cineva infectat.
Informaţia va fi transmisă către un centru special regional creat pentru gestionarea situaţiilor legate de pandemie.
În Rusia sunt confirmate 438 de cazuri de infectare cu virusul COVID-19 şi un deces.
Autorităţile ruse înăspresc gradual regulile privind carantina, în timp ce îşi pregătesc sistemul sanitar să facă faţă înmulţirii cazurilor.
Accesul străinilor în ţară a fost suspendat, iar persoanele cu vârste peste 65 de ani au fost sfătuite să iasă din casă numai la farmacii şi magazine alimentare şi numai dacă este necesar.
Cei care deţin case în mediul rural, aşa-numitele ''dacha'', sunt sfătuiți să se retragă acolo.
''Cred că, pe ansamblu, avem sub control situaţia privind coronavirusul. Dar este necesar să ne pregătim pentru provocări mai serioase'', a atenţionat premierul rus.