Un atac cu rachete a ucis trei persoane și a rănit cel puțin alte opt în orașul Zaporojie, din sudul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Ivan Fedorov. O clădire industrială, șapte blocuri de locuințe, precum și unități medicale și educaționale au fost avariate în zonă, potrivit Reuters.
Autoritățile ucrainene au mai anunțat că tot luni patru bombe teleghidate au lovit orașul Bilopillia, din nord. O femeie a fost ucisă și cel puțin alte trei persoane au fost rănite în atacul care a avariat magazine și o clădire a consiliului municipal, a arătat administrația regională.
Vinerea trecută, un alt obiectiv industrial din Zaporojie a fost lovit de o rachetă rusească, care a avariat, de asemenea, clădiri rezidențiale și a ucis patru persoane.
(sursa: Mediafax)