x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ruşii se revoltă după ce media a muşamalizat cazul huiduirii lui Putin (VIDEO)

Ruşii se revoltă după ce media a muşamalizat cazul huiduirii lui Putin (VIDEO)

24 Noi 2011   •   09:59
Ruşii se revoltă după ce media a muşamalizat cazul huiduirii lui Putin (VIDEO)

Premierul rus, Vladimir Putin a participat, duminica, la Moscova, la un meci de arte martiale de categoria grea, intre rusul Fedor Emelianenko si americanul Jeff "The Snowman" Monson, castigat de primul. Pana aici, toate bune si frumoase. Doar ca, in momentul in care Putin a urcat in ring sa-l felicite pe campion, s-a declansat un cor de huiduieli, care a continuat, in forta, si in prima parte a discursului fostului si (foarte probabil) viitorului presedinte al Rusiei.

O intamplare cam la fel de penibila ca cea petrecuta la meciului lui Lucian Bute, cand sala a huiduit-o pe Elena Udrea. Spre deosebire, insa, de media romaneasca, cea din Rusia a incercat sa musamalizeze cazul, dupa cum informeaza BBC News.

In primul rand, huiduielile au fost editate in inregistrarile prezentate de televiziuni.

In al doilea rand, multe din ziarele rusesti si-au insusit explicatia purtatorului de cuvant al lui Putin, care sustine ca, de fapt, lumea il huiduia pe sportivul american, care era scos din sala sustinut de brate.

Asta i-a iritat pe rusi, care au postat mii de mesaje de scuze si de sustinere pe pagina de Facebook a lui Monson.

×
Subiecte în articol: putin huiduit emelianenko monson