Chinezii au marcat, duminică, în cea de a 15 zi a Sărbătorii Primăverii, ultimul mare eveniment şi totodată finalul celor 15 zile de ceremonialuri festive: Sărbătoarea lampioanelor. Întoarcerea cu consecvenţă la trecut, la cei trecuţi din viaţă, alături de proiecţia pozivă a viitorului, poate fi definiţia acestui ultim eveniment care face legătura între sărbătoare şi întoarcerea la muncă. Chine este deja, de mai multe zile, din nou, un uriaş furnicar, un real exod în care peste 700 de milioane de oameni sunt în mişcare pentru a ajunge la locurile de muncă de pe întreg întinsul ţării.
Se spune că, de Sărbătoarea Yuan Xiao (Festivalul lampioanelor), pe tot globul pământesc, acolo unde se află chinezi, miliarde de lampioane sunt aprinse pentru a celebra Luna şi memoria celor trecuţi din viaţă. Însă, la fel de important, evenimentul anunţă începerea unui nou an de muncă pe care chinezii îl doresc luminat, bogat şi fericit.
De Yuan Xiao este din nou o noapte cu Lună plină eveniment marcat prin consumarea unor găluşte speciale, dintr-un amestec de orez cu gem, alune, fasole sau carne, rotunde şi albe, reprezentând imaginea satelitului Pământului.
În această seară, tradiţia îndeamnă chinezii să iasă pe stradă cu întreaga familie, pentru a admira Luna şi spectacolul lampioanelor realizate din hârtie sau pânză, multe dintre ele fiind lansate spre cer. Şi mai este ceva. Pentru cei care nu s-au săturat (mulţi dintre occidentali sunt exasperaţi după două săptămâni, zi şi noapte), în ultima seară şi noapte a Sărbătorii Primăverii, din nou, concertul petardelor contribuie la zgomotul infernal dar necesar pentru a alunga superstiţiile răului.
Corespondeţă din China