Un sat din China a uimit cercetătorii după ce s-a descoperit că cea mai mare parte din localitate este populată pitici. Astfel, 36 de oameni din totalul de 80 sunt pitici. Localnicii consideră că au fost atinşi de un blestem, în timp ce oamenii de ştiinţă încearcă să găsească o explicaţie plauzibilă pentru acest caz bizar.
Dubioasa poveste a oraşului în care SUTE de oameni adorm din senin ZILE ÎNTREGI şi se trezesc AMNEZICI FOTO
Cea mai mică persoană din satul Yangsi are doar 64 de centimetri, în timp ce piticul cel mai înalt ajunge la 94 de centimetri. Conform Oditty, aceasta este cel mai mare procent de piticism de pe glob, lucru care nu s-ar fi putut întâmpla accidental, mai ales că un pitic se naşte doar odată la 20.000 de persoane.
Citeşte şi Câţi ani crezi că are? Uimitoarea poveste a FEMEII blocate în corpul unei fetiţe de CINCI ANI
Potrivit informaţiilor oficiale, boala bizară a fost prezentată pentru prima oară în 1951, când s-a descoperit că victimele aveau membre de mici dimensiuni.
VIDEO şi mai multe detalii despre sătucul de pitici pe RomâniaTV.net.