Ron DeSantis, considerat printre favoriţi dacă va decide să intre în cursa pentru desemnarea candidatului republican în scrutinul prezidenţial, a descris invazia rusă în Ucraina drept "dispută teritorială".
"Statele Unite au multe interese vitale - securizarea frontierelor, abordarea crizei capacităţii de reacţie a armatei, obţinerea securităţii şi independenţei energetice, monitorizarea forţei economice, culturale şi militare a Partidului Comunist chinez, dar implicarea suplimentară într-o dispută teritorială între Ucraina şi Rusia nu figurează printre acestea. Finanţarea automată de către Administraţia Biden a acestui conflict cât timp va fi necesar, fără definirea obiectivelor şi a responsabilităţilor, distrage ţara noastră de la cele mai presante provocări", a declarat Ron DeSantis, conform postului Fox News.
Însă senatorul republican Lindsey Graham a atras atenţia asupra efectelor diminuării susţinerii pentru Ucraina. "Dacă preşedintele rus Vladimir Putin pierde în Ucraina, lumea se resetează în toate modurile corecte. Dacă Putin va câştiga, iar Occidentul capitulează exact ca în trecut, vor urma mai multe conflicte. În privinţa lui Putin, plăteşti acum sau plăteşti mai târziu. Dacă nu înţelegm că succesul lui Putin ar invita China la o agresiune în Taiwan, atunci am calcula total greşit una dintre cele mai ample dispute din lume", a declarat Lindsey Graham, citat de publicaţia The Hill.
Şi senatorul republican Marco Rubio a contestat afirmaţiile lui Ron DeSantis, argumentând că războiul din Ucraina nu este o simplă "dispută teritorială".
(sursa: Mediafax)