x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scandalos - CIA isi vede de treaba

Scandalos - CIA isi vede de treaba

de Anca Aldea    |    26 Noi 2005   •   00:00
Scandalos - CIA isi vede de treaba

Avioanele-inchisori ale CIA circula in continuare pe cerul Europei si aterizeaza pe diferite aeroporturi de pe continent.

Surse din CIA ar fi confirmat existenta a doua inchisori secrete ale agentiei americane de informatii pe teritoriul Romaniei si Poloniei, unde ar fi interogati suspecti de terorism, a anuntat cotidianul german Handelsblatt, citat de Der Spiegel.

Avioanele-inchisori ale CIA aterizeaza in continuare fara restriste pe aeroporturile europene, continua cotidianul german Handelsblatt. "Avioanele au facut escale in cateva tari europene. Nimic nu s-a schimbat", a declarat o sursa din cadrul CIA. Ceea ce inseamna ca inca se faciliteaza transportul detinutilor pe care americanii i-au luat in Afganistan si Irak si pe care incearca sa ii duca la baza militara Guantanamo din Cuba sau catre eventualele inchisori secrete din Europa de Est. In aceasta parte a continentului, inclusiv in Romania, la baza Kogalniceanu, si in Kosovo, la o baza a NATO, se pare ca exista astfel de centre de detentie. Aceeasi sursa afirma ca bazele americane din Germania sunt in continuare folosite pentru transferul teroristilor, fara ca guvernul sa fie informat. Potrivit DW, exista dovezi privind 85 de decolari si aterizari ale unor avioane, care au "mari sanse" de a fi folosite de CIA, de la Ramstein si alte baze.

Ziaristul William J. Kole de la Associated Press scrie ca, desi baza de tip sovietic de la Kogalniceanu face subiectul unei anchete europene privind acuzatiile legate de inchisorile secrete ale CIA, in prezent, aici nu se afla picior de american.

CONFIRMARE. Ministrul spaniol de Externe, Miguel Angel Moratinos, a confirmat ieri existenta unui zbor intre baza americana Guantanamo din Cuba, locul unde sunt tinuti 500 de teroristi apartinand al-Qaeda, si Bucuresti. Avionul cu pricina, un Gulfstream IV, a efectuat, la 12 aprilie 2004, o escala la Bucuresti, dupa o oprire in Tenerife.

SFIDARE. Aeronavele au vizitat, pana in prezent, majoritatea statelor europene - Polonia, Romania, Suedia, Norvegia, Islanda, Olanda, Danemarca, Spania, Bulgaria, Germania, Ungaria, Austria, Malta etc. Dintre acestea, Spania, Ungaria si Austria au confirmat ca avioane-inchisoare ale CIA au tranzitat spatiul lor aerian.

Potrivit ziarului Handelsblatt, cele mai multe escale au fost inregistrate in perioada 2002-2003. Casa Alba a anuntat ca va elabora in curand o "pozitie" pe aceasta tema, dupa ce va primi sesizari din partea europenilor. Recent, Consiliul Europei a trimis o scrisoare comuna Americii, prin care solicita explicatii. Potrivit BBC, pana la 21 februarie 2006, cei 45 de membri ai Consiliului Europei, intre care si Romania, trebuie sa dea explicatii privitor la eventuala lor cooperare cu CIA in chestiunea interogarii si transportului de detinuti suspectati de terorism.

ACUZATII NEFONDATE. Ministrul afacerilor Externe, Mihai-Razvan Ungureanu, a afirmat ca existenta pe teritoriul Romaniei a unor centre de detentie ilegala ale CIA este o acuzatie nefondata. Ungureanu a explicat ca autoritatile romane, prin intermediul Ambasadei Romaniei in Statele Unite, au cerut Human Rights Watch dovezi privind afirmatiile facute referitor la o posibila existenta a unor centre de detentie in Romania, dovezi care nu au fost primite nici pana astazi.

PRINCIPIU
"Chiar si in numele razboiului impotriva terorismului, practicile ilegale si inumane in legatura cu arestarea, transportul si detentia persoanelor nu vor fi tolerate"
Dick Marty
raportorul Consiliului Europei

INCHISORI MICI, NU CA GUANTANAMO
Raportorul Consiliului Europei (CE) in problema presupuselor centre de detentie ale CIA in Europa, Dick Marty, considera ca nu se pune problema ca pe teritoriul statelor europene sa fi existat inchisori de mari dimensiuni, de tipul "Guantanamo Bay", ci, mai degraba, ca au fost "mici centre de detentie, temporare, cu 1-2 detinuti", sau ca CIA a folosit aparate de zbor cu detinuti la bord care au facut escale "de 10-50-30 de zile" pe teritoriul unor state europene. In opinia lui Marty, folosirea unor astfel de practici va fi mai greu de dovedit, desi, prin intermediul retelei europene de sateliti, ar putea fi obtinute imagini despre transportul detinutilor. "Astfel de imagini ar demonstra si orice incercare recenta de a sterge urmele unor locatii mai vechi", a explicat el. Deocamdata insa, ancheta Consiliului Europei nu dispune de probe concludente. Intr-o declaratie adoptata vineri de Comisia permanenta reunita la Bucuresti, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a anuntat ca scopul anchetei este sa stabileasca adevarul, nu sa "acuze" si nici sa "sanctioneze" una sau mai multe tari. (Ana Ilie)
×
Subiecte în articol: externe europene consiliului europei