x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scandalul Kevin Spacey - Victima prezumativă a filmat o parte a agresiunii

Scandalul Kevin Spacey - Victima prezumativă a filmat o parte a agresiunii

27 Dec 2018   •   16:30
Scandalul Kevin Spacey - Victima prezumativă a filmat o parte a agresiunii

Tânărul care l-a acuzat pe Kevin Spacey că l-a agresat sexual în apropiere de Boston în vara anului 2016 a filmat o parte a agresiunii, potrivit unei plângeri ce a fost depusă în instanţă, obţinută de AFP, în contextul în care renumitul actor american este aşteptat să se prezinte la tribunal la începutul lunii ianuarie. 

Kevin Spacey, în vârstă de 59 de ani, fostul star al serialului "House of Cards" şi de două ori câştigător al premiului Oscar, trebuie să compară în faţa Tribunalului din Nantucket pe 7 ianuarie pentru fi notificat în mod oficial în legătură cu punerea lui sub acuzare pentru "atentat la pudoare şi lovituri aplicate unei persoane în vârstă de peste 14 ani". 

Dacă va fi condamnat, el riscă o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare. 

Tânărul, identificat drept William Little, avea 18 ani la momentul agresiunii prezumate, în noaptea de 7 spre 8 iulie 2016, şi a relatat poliţiştilor că i-a trimis iubitei sale mesaje pe Snapchat, inclusiv un fişier video, din barul-restaurant Club Car din Nantucket, unde se afla în compania actorului american, potrivit plângerii din instanţă. 

William Little era angajat sezonier la Club Car. El a rămas în restaurant după ce îşi încheiase programul de lucru pentru a-l vedea pe Kevin Spacey, fiind un fan al acestuia. 

După ce s-a prezentat în faţa starului şi a pretins că avea 23 de ani - trebui să ai cel puţin 21 de ani pentru a putea consuma alcool în statul american Massachusetts -, tânărul a început să bea cu starul de cinema, mai întâi bere, apoi whisky. 

Kevin Spacey l-ar fi invitat apoi pe tânăr să meargă la el acasă alături de alţi prieteni. 

William Little a refuzat însă invitaţia, bănuind că actorul voia să îl seducă. A rămas în restaurant, pentru că voia "o fotografie cu Spacey, ceva de pus pe Instagram", potrivit plângerii sale. 

Conform aceleiaşi surse, actorul şi-ar fi introdus o mână în pantalonul tânărului şi i-ar fi atins sexul. 

William Little afirmă că a încercat să îl împingă pe Kevin Spacey, în timp ce discuta prin mesaje online cu iubita lui despre agresiune. Întrucât ea nu îl credea, el i-a trimis o înregistrare video cu actorul care îşi introducea o mână în pantalonul său. 

Poliţia a recuperat acel clip şi l-a arătat tânărului, care a confirmat că în imagini apăreau într-adevăr el şi Kevin Spacey. 

Apoi, actorul ar fi mers la toaletă. O femeie, pe care poliţia nu a găsit-o pentru că nu face parte dintre martorii menţionaţi în plângere, s-ar fi apropiat apoi de tânăr, care afirmă că era vizibil "marcat", şi i-a recomandat să plece imediat din restaurant. 

După ce a ajuns în casa bunicii sale, unde locuia pe durata verii, William Little i-a mărturisit incidentul surorii sale şi, în ziua următoare, mamei sale. Aceasta din urmă, jurnalista Heather Unruh, a fost prima persoană care a vorbit public despre această agresiune în noiembrie 2017. 

Avocata lui Kevin Spacey nu a răspuns solicitărilor jurnaliştilor de la AFP de a face declaraţii pe această temă. 

Acuzaţia din Nantucket este pentru moment singura care a mers până la punerea sub acuzare a lui Kevin Spacey, însă alte anchete au fost demarate contra starului de cinema, în urma unor plângeri similare, la Los Angeles şi Londra, unde artistul american a fost director al teatrului Old Vic timp de 11 ani. 

Actorul nu a mai apărut în public de la primele acuzaţii formulate împotriva sa, în octombrie 2017, la începutul mişcării #MeToo. 

Kevin Spacey a fost concediat din distribuţia serialului "House of Cards" şi din cel mai recent film regizat de Ridley Scott, "All The Money In The World", în care a fost înlocuit in extremis de Christopher Plummer. 

Luni, ziua în care a fost anunţată inculparea sa, Kevin Spacey a publicat pe YouTube o înregistrare video ambiguă, în care a reluat personajul Frank Underwood din "House of Cards" şi a evocat acuzaţii nespecificate. 

"Dacă nu am plătit pentru lucruri despre care ştim amândoi că le-am făcut, atunci cu siguranţă nu voi plăti pentru lucruri pe care nu le-am făcut", a declarat starul american, adresându-se telespectatorilor. 

Videoclipul a generat numeroase critici, în special din partea actriţelor Alyssa Milano şi Patricia Arquette. 

Ellen Barkin a spus că înregistrarea video este "foarte tulburătoare". "Poate pentru că infracţiunile lui Frank Underwood sunt imaginare, însă cele ale lui Kevin Spacey nu sunt", a subliniat ea într-un mesaj pe Twitter.

AGERPRES

×