x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scandalul „Ucraina”: SUA validează vânzarea de rachete către Kiev

Scandalul „Ucraina”: SUA validează vânzarea de rachete către Kiev

04 Oct 2019   •   18:30
Scandalul „Ucraina”: SUA validează vânzarea de rachete către Kiev

Statele Unite au validat vânzarea către Ucraina a rachetelor antitanc „Javelin”, menționate în cursul discuţiei telefonice dintre președintele Donald Trump şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, convorbire aflată la originea anchetei deschise împotriva șefului Casei Albe, în vederea destituirii sale, relatează AFP.

Departamentul de Stat al SUA a informat oficial Congresul despre intenţia administraţiei de a vinde 150 de rachete şi 10 lansatoare de rachetă „Javelin” pentru 39,2 milioane de dolari, a anunţat diplomaţia americană.

Acest armament se adaugă celor 210 rachete „Javelin” şi 37 de lansatoare de rachete livrate deja Ucrainei, în decembrie 2017.

Potrivit transcriptului dialogului telefonic dintre Zelenski şi Trump, la 25 iulie, atunci când tânărul preşedinte ucrainean, a cărui ţară depinde în mare măsură de ajutorul militar american, afirmă că Ucraina doreşte să cumpere rachete „Javelin” suplimentare, liderul de la Casa Albă îi răspunde: „Mi-ar plăcea să ne faceţi un serviciu”.

Ancheta demarată în momentul de față în Camera Reprezentanților încearcă să stabilească dacă nu cumva Trump a abuzat de prerogativele sale prezidențiale, încercând să șantajeze un guvern străin pentru a-l înfunda pe Joe Biden, fostul vicepreședinte al SUA din mandatul președintelui democrat Barack Obama, care, cel mai probabil, va fi contracandidatul actualului lider american în alegerile pentru Casa Albă de anul viitor.

×
Subiecte în articol: procedura de destituire donald trump