x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şefa statului argentinian a rămas văduvă

Şefa statului argentinian a rămas văduvă

de Sînziana Stancu    |    27 Oct 2010   •   00:00
Şefa statului argentinian a rămas văduvă

Nestor Kirchner, fostul preşedinte argentinian şi soţul actualului şef de stat Cristina Fernandez, a murit subit miercuri dimineaţă, la vârsta de 60 de ani.

Kirchner a murit miercuri dimineaţă, în urma unei crize cardiace. Fusese internat de urgenţă, cu puţin timp înainte, la Spitalul El Calafate din Santa Cruz, în Patagonia (sudul Argentinei), regiune din sudul Argentinei, unde el fusese guvernator şi se ducea frecvent în vizită, după cum relatează presa argentiniană. În momentul morţii, Cristina se afla alături de el.

"A fost o moarte brutală", a declarat Louis Buonomo, medicul personal al soţului doamnei preşedinte.
Preşedintele Argentinei în perioada 2003-2007, Kirchner făcea parte din partidul peronist (de stânga) - PJ şi a jucat un rol central în administraţia prezidenţială condusă de soţia sa. El era considerat ca un posibil candidat la preşedinţia Argentinei anul viitor, când mandatul Cristinei Fernandez s-ar fi încheiat. Kirchner făcuse o angioplastie în luna septembrie.

Moartea fostului preşedinte argentinian, foarte apreciat şi considerat omul politic cel mai important al ţării, a stârnit imediat reacţii.
"Este o pierdere ireparabilă", a declarat deputatul Frontului pentru Victorie, Juan Carlos Dante Gullo.
"Ţara noastră avea mare nevoie de un asemenea om. El şi-a dat viaţa pentru ţară", a spus la rândul ei preşedinta principalei organizaţii argentiniene care se ocupă de copiii dispăruţi în timpul dictaturii, Estela de Carlotto.
"Ce trist! Ce pierdere imensă pentru Argentina şi America noastră!", a scris preşedintele venezuelan Hugo Chavez pe Twitter, iar omologul său columbian, Juan Manuel Santos, a declarat că moartea lui Kirchner este "o imensă pierdere pentru Argentina şi pentru întregul continent".

×
Subiecte în articol: externe