O a cincea persoană a fost internată marți seara la spitalul Carlos III din Madrid, după descoperirea, luni, în Spania a primului caz de infectare cu virusul Ebola în Europa, a informat presa spaniolă citând surse spitalicești, relatează AFP.
Potrivit cotidianului El Pais, este vorba despre o infirmieră care a intrat în contact cu asistenta medicală infectată cu virusul Ebola și internată luni în spital. Infirmiera a fost internată ca măsură de precauție, a precizat sursa citată, precizând că aceasta prezintă o febră ușoară.
În plus față de asistenta medicală, alte trei persoane se află sub observație în acest spital din nordul Madridului: o altă infirmieră, un inginer, în cazul căruia testele inițiale au ieșit negative, și soțul bolnavei, care prezintă un 'risc ridicat' de îmbolnăvire.
Asistenta medicală face parte din echipa care a tratat doi misionari spanioli afectați de virus și care au murit la 12 august și 25 septembrie.
Pe de altă parte, un medic american care ar fi putut contacta virusul Ebola în Sierra Leone și care a fost transferat la 28 septembrie în Statele Unite pentru a fi internat într-o clinică a Institutului American de Sănătate (NIH) a fost externat marți din spital, au anunțat autoritățile sanitare.
NIH a explicat că medicul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, lucra ca voluntar în Sierra Leone când a fost rănit cu un ac de seringă care ar fi putut fi infectat cu virusul Ebola.
'El a avut febră o perioadă scurtă de timp în timpul spitalizării sale la clinică, apoi s-a stabilit că medicul nu era infectat cu virusul Ebola', a precizat NIH.
De la izbucnirea epidemiei în luna martie în Africa de Vest, 3.439 de persoane au murit din cele aproximativ 7.500 de persoane infectate în cinci țări de pe continentul african, în special în Liberia, Sierra Leone și Guineea, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.