x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania - Tot mai multi straini

Spania - Tot mai multi straini

de Costin Anghel    |    19 Sep 2005   •   00:00
Spania - Tot mai multi straini

Strainii sunt tot mai numerosi in Spania. Romanii, marocanii, ecuadorienii, britanicii si columbienii reprezinta, potrivit ultimelor statistici spaniole, aproape 10% din totalul de 44, 3 milioane de locuitori ai Spaniei.

DATE. Ultimele cifre date publicitatii in tara coridelor vorbesc despre 4 milioane de imigranti cu acte in regula pe teritoriul spaniol. Datele prezentate reprezinta totalul imigrantilor inregistrati de autoritati pana la sfarsitul lunii iulie 2005. Potrivit datelor oferite de reprezentantii Biroului National de Statistici Spaniol, anul acesta, intre lunile ianuarie si iulie, populatia straina din Spania a crescut cu zece procente.

Astfel, autoritatile au in bazele de date 375.000 de noi imigranti. Conform studiilor spaniole, in anul 1998 strainii reprezentau doar 1,6% din populatia tarii, fata de 9% in prezent. Cea mai mare crestere a numarului de imigranti s-a produs in primele patru luni ale anului in timpul amnistierii date de guvernul spaniol. Atunci, peste 700.000 de persoane au aplicat pentru legalizarea statutului pe teritoriul spaniol. Printre ei si numerosi muncitori romani, aflati la munca in Spania in agricultura, domeniul hotelier, servicii si constructii.

Cei mai multi aplicanti proveneau din Africa, America Latina si Romania. De altfel, romanii sunt pe locul trei in topul imigrantilor din Spania. Marocanii ocupa primul loc, cu 505.404 de imigranti, iar ecuadorienii se afla pe locul doi, cu 491.800 de indivizi. Cei 314.300 de imigranti asigura Romaniei locul trei in top. Datele sunt prezentate pe site-ul www.expatica.com.

×
Subiecte în articol: diaspora