Doi instructori ai cercetaşilor americani riscă cinci ani de puşcărie după ce au distrus o formă de relief veche de 170 de milioane de ani, punând apoi filmarea pe YouTube.
Glenn Taylor, de 45 de ani şi David Hall, de 42, se aflau, în octombrie, anul trecut, în parcul natural Goblin Valley, din statul american Utah.
Rocile de aici, vechi de 170 de milioane de ani, au fost sculptate de vânt, de-a lungul timpului, căpătând silueta pe care o au şi Babele, din Munţii Bucegi.
Glenn Taylor a fost filmat de David Hall în timp ce împingea bolovanul de pe trunchiul unei astfel de stâci. În momentul în care bolovanul se desprinde de trunchi, cei doi încep să chiuie şi să cânte.
După ce filmarea a fost postată pe YouTube, cei doi au fost destituiţi de organizaţia cercetaşilor. Printre atribuţiile instructorilor cercetaşilor se numără insuflarea respectului pentru natură.
Mai mult, Glenn Taylor a fost pus oficial sub acuzare pentru distrugerea unui monument natural, iar David Hall pentru complicitate la distrugere. Cei doi riscă până la cinci ani de închisoare, o amendă penală de 5.000 de dolari şi pot fi daţi în judecată pentru compensaţii de reprezentanţii parcului natural Goblin Valley.
Fred Hayes, directorul parcului natural, spune că în urma postării pe YouTube a filmării în care este distrusă formaţiunea stâncoasă, a primit reclamaţii din toată lumea.
"Am primit mesaje din toată lumea. Şi de la cei care au fost în parc, dar şi de la oameni care s-au arătat ultragiaţi de filmare", a spus Hayes.
Cei doi instructori s-au apărat spunând că bolovanul stătea oricum să cadă şi reprezenta un pericol pentru cercetaşii care ar fi trecut prin zonă.