x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statul Islamic, mesaj video de AMENINŢARE către SUA: "Vă vom îneca pe toţi în sânge!" (VIDEO)

Statul Islamic, mesaj video de AMENINŢARE către SUA: "Vă vom îneca pe toţi în sânge!" (VIDEO)

19 Aug 2014   •   11:15
Statul Islamic, mesaj video de AMENINŢARE către SUA: "Vă vom îneca pe toţi în sânge!" (VIDEO)

Gruparea militantă Statul Islamic, cunoscută anterior ca 'Statul Islamic din Irak şi Levant' (EIIL), care a ocupat o mare parte a Irakului şi este ţinta primelor lovituri aeriene americane de la sfârşitul ocupaţiei în 2011, a lansat un mesaj video cu ameninţări la adresa Statelor Unite, informează Reuters, conform Agerpres.

"Vă vom îneca pe toţi în sânge!", se spune, în limba engleză, într-o înregistrare video, ilustrată cu fotografia unui american decapitat în timpul ocupaţiei americane a Irakului şi victime ale unor lunetişti. Jihadiştii spus că vor ataca peste tot americanii, în cazul în care atacurile aeriene punctuale efectuate de către aviaţia SUA vor provoca pierderi în rândurile grupării.

SUA au venit în sprijinul forţelor kurde în nordul Irakului, ajutându-le cu lovituri aeriene să cucerească o parte din teritoriul ocupat de militanţii islamişti, care au ameninţat să mărşăluiască până la Bagdad. Astfel, forţele kurde, susţinute de aviaţia americană, au preluat duminică controlul celui mai mare baraj din Irak, situat la nord Mosul. Acesta fusese cucerit în urmă cu zece zile de jihadiştii Statului Islamic.

Spre deosebire de Al Qaida, Statul Islamic s-a concentrat până în prezent pe ocuparea de teritoriu în Irak şi Siria în cadrul autoproclamatului califat, dar nu pe atacuri spectaculoase asupra unor ţinte occidentale.


×
Subiecte în articol: statul islamic mesaj ameninrae