x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

14 Oct 2009   •   00:00
PHENIANUL VREA ACORD CU WASHINGTONUL
Coreea de Nord a anunţat miercuri că doreşte semnarea unui tratat de pace oficial cu Washingtonul şi cu Beijingul. Războiul din Coreea (1950-1953) s-a încheiat printr-un armistiţiu, însă nu şi printr-un tratat de pace, lăsând teoretic Peninsula Coreea în stare de război. Parafarea unui astfel de tratat necesită şi semnătura Chinei, deoarece această ţară a fost parte implicată în conflictul coreean. Potrivit agenţiei KCNA, citată de AFP, semnarea unui asemenea acord reprezintă, pentru regimul de la Phenian, "cea mai rezonabilă şi mai practică" modalitate de a soluţiona problema denuclearizării Coreei de Nord. Washingtonul a repetat în mai multe rânduri faptul că participarea sa la un tratat de pace între cele două Corei şi normalizarea relaţiilor cu Phenianul depind de progresele înregistrate de regimul comunist în vederea denuclearizării. (Agerpres)

CONCURS NASA

Agenţia Spaţială Americană (NASA) îi încurajează pe utilizatorii motorului Twitter să se înscrie pe lista celor care vor avea şansa să fie prezenţi la lansarea navetei Atlantis, la 12 noiembrie, de la Centrul spaţial Kennedy din Florida. Primii o sută de înscrişi pe pagina nasa.gov/tweetup vor avea posibilitatea să viziteze centrul spaţial, se vor putea întâlni cu inginerii şi astronauţii misiunii Atlantis şi vor putea fi martorii mult-aşteptatei lansări către Staţia Spaţială Internaţională. Numele câştigătorilor vor fi anunţate vineri. (Anca Aldea)

MISS HOMELESS

Belgia a găzduit un concurs de frumuseţe pentru femeile fără un acoperiş deasupra capului (din limba engleză "homeless"). Câştigătoarea, în vârstă de 58 de ani, a primit dreptul de a locui gratuit într-un apartament, timp de un an, informează Agerpres, citând site-ul Ananova. Potrivit acestei surse, Therese Van Belle s-a bătut, pentru primul loc, cu nouă finaliste, care acum vor fi nevoite să se întoarcă iar pe străzi. Organizatorii concursului au precizat că acest concurs a avut ca scop atragerea atenţiei asupra oamenilor fără adăpost. (Agerpres)

CARLA, LA PSIHANALIST

Carla Bruni-Sarkozy, soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, vorbeşte despre psihanaliza pe care o urmează de mai mulţi ani, într-un documentar care va fi difuzat luna viitoare de un post al televiziunii publice, informează Agenţia France Presse, citată de Agerpres. "M-am opus complet psihanalizei. Nu o cunoşteam. Credeam că nu am nevoie. Am avut o viaţă activă, complet în afara psihanalizei până la vârsta de 28 de ani. (...) Am avut o problemă când a decedat tatăl meu şi am intrat în psihanaliză trup şi suflet", povesteşte Carla în filmul care va fi dat publicităţii la 7 noiembrie de postul regional France 3 Paris-Ile-de-France. Prima Doamnă a Franţei urmează acestă terapie de opt ani, iar prima şedinţă a plictisit-o, ceea ce a determinat-o să-şi schimbe psihanalistul. "Nu-mi place să stau alungită şi să vorbesc. Este artificial pentru mine. Am impresia că sunt într-o mascaradă. De doi ani, stau faţă în faţă cu analistul meu. Această situaţie mă ajută să vorbesc mai liber", mai spune Carla. (Agerpres)

SEXI ŞI REA

Premierul Ucrainei, Iulia Timoşenko, a câştigat primul loc într-un top al celor mai sexi politicieni din lume. Publicat pe site-ul Hottest Head of State, clasamentul îl poziţionează pe locul al doilea pe Jens Stoltenberg, premierul Norvegiei, iar pe locul al treilea - pe regele Buthanului, Jigme Khesar Namgyel Wangchuck. Potrivit cotidianului rus Utro, citat de Agerpres, prim-ministrul Rusiei, Vladimir Putin, ocupă locul al 18-lea dintr-o listă de candidaţi de 172 de persoane. Preşedintele SUA, Barack Obama, este mai sexi decât Putin, americanul fiind poziţionat, în urma voturilor publicului, pe locul al 15-lea. Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, se află pe locul al 48-lea, iar premierul Italiei, Silvio Berlusconi, pe locul 65. Ultima poziţie i-a fost atribuită preşedintelui nord-coreean Kim Jong Il, iar penultima - Suveranului Pontif, Benedict al XVI-lea. (Agerpres)

CUTREMUR ÎN PACIFIC
Un cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter s-a resimţit miercuri în Insulele Samoa, în Pacificul de Sud. Potrivit Institutului american de Geofizică USGS, la două săptămâni de la un alt seism care a provocat un tsunami devastator în acest arhipelag, precum şi în Tonga şi Samoa Americană, a avut loc miercuri un alt cutremur. Zona Asia-Pacific a fost afectată recent de o serie de seisme, unul dintre acestea, cu magnitudinea 8, soldându-se cu moartea a aproape 200 de persoane în Samoa.

NATO ŞI ROMÂNIA, ÎN DISCUŢIE LA MAE
România consideră foarte important ca noul concept strategic NATO să asigure prioritate regiunii Marea Neagră, Caucazul de Sud, dar şi să fie continuat procesul de extindere al Alianţei în Balcanii de Vest "pe baza meritelor proprii ale statelor candidate", a declarat miercuri Bogdan Aurescu, secretarul de Stat pentru Afaceri Strategice în cadrul Ministerului de Externe. "Ceea ce urmărim este să obţinem, în final, un concept strategic clar şi precis, care să fie înţeles nu doar de către specialişti (...), ci şi de către cetăţenii statelor membre care sunt de fapt beneficiarii direcţi ai securităţii asigurate de Alianţă. Acest nou concept strategic va fi unul de viziune", a precizat oficialul, citat de Mediafax. Procesul de elaborare a noului concept strategic are trei etape (de reflecţie, de consultare şi de negociere interguvernamentală). În cadrul primei etape, MAE român va găzdui, la 15 octombrie, împreună cu Centrul de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning şi cu sprijinul financiar al Diviziei de Diplomaţie Publică a NATO, un seminar despre viitorul relaţiilor de parteneriat NATO. (Mediafax)


×
Subiecte în articol: externe