3 martie 2010
ALT STARTPreşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat că ţara sa şi SUA sunt "pe cale de a finaliza un acord" în cadrul negocierilor pentru un tratat de dezarmare nucleară ce va înlocui START 1, care a expirat. Aflat la Paris, Medvedev a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy, luni, că "suntem pe cale să finalizăm un acord asupra tuturor problemelor". Recent, ministrul adjunct de Externe rus, Serghei Riabkov, lăsa să se înţeleagă că desfăşurarea unor elemente ale scutului antirachetă american în România s-ar putea reflecta în negocierile pentru "noul START". (MFM)
ABU NIDAL
Polonia a adăpostit şi înarmat în anii '80 extremişti palestinieni, printre care liderul mişcării Fatah-Consiliul Revoluţionar, Abu Nidal, a declarat ministrul polonez de Interne de atunci. Generalul Czeslaw Kiszczak, unul dintre apropiaţii lui Wojciech Jaruzelski, care conducea ţara, a făcut aceste afirmaţii la postul de televiziune TVN. În anii '80, urmărit în lumea întreagă, Sabri al-Banna, cunoscut sub numele de război Abu Nidal, ar fi administrat o companie în Polonia, identificată cu sigla SAS. Kiszczak a adăugat că americanii i-au cerut lui Jaruzelski în 1987 să-i expulzeze pe toţi extremiştii implicaţi, dar aceştia ar fi rămas până în 1993. (MFM)
GREVĂ LA RAI
Jurnaliştii televiziunii publice italiene RAI au ieşit în stradă marţi seară pentru a protesta faţă de decretul Comisiei guvernamentale de supraveghere prin care se suspendă talk-show-urile politice pe timpul campaniei electorale, transmite Radio România Actualităţi (RRA), citat de Rador. Realizatorii acestor emisiuni spun că acest decret încalcă libertatea presei, mai ales că posturile premierului Silvio Berlusconi vor continua să difuzeze dezbateri politice. Potrivit RRA, jurnaliştii RAI şi membrii Federaţiei Naţionale a Presei italiene îl au de partea lor pe preşedintele republicii, Giorgio Napolitano, care a cerut informarea corectă a electoratului.
RAPORT: UE, LA MOMENTUL DECIZIILOR
Fundaţia Robert Schumann de la Paris a dat publicităţii marţi raportul privind starea Uniunii Europene în 2010. "Perioada care urmează este crucială pentru Uniunea Europeană, care, dotată cu instituţii reformate în baza Tratatului de la Lisabona, se află în faţa unei faze complet noi, aceea a mondializării", transmite corespondentul Radio România Actualităţi (RRA). Potrivit raportului, UE nu trebuie guvernată ca o organizaţie internaţională oarecare, ci ca o forţă în devenire şi, în consecinţă, are nevoie de reforme în funcţionare şi politicile comunitare care să ţină cont atât de obiectivele interne, cât şi de cele internaţionale. "Trebuie să impunem un sistem just şi echitabil în relaţiile economice internaţionale, trebuie să salvăm agricultura europeană. Este vital, este strategic să o renaţionalizăm, aşa cum ar vrea o minoritate de ţări europene, sau să păstrăm politica agricolă comună? E o dezbatere majoră. Apoi mai este şi aspectul financiar şi monetar, şi el urgent, trebuie rezolvată şi chestiunea imigraţiei. Niciodată pe această planetă deplasările umane n-au fost într-atât de considerabile", a declarat secretarul de Stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lelouche.
POLIŢIA DIN DUBAI CERE CAPUL LUI NETANYAHU
Generalul Dhahi Khalfan, comandantul Poliţiei din Dubai a prezentat procurorului emiratului o cerere în vederea arestării premierului israelian, Benjamin Netanyahu, afirmând că are certitudinea că Mossad-ul l-a asasinat pe liderul Hamas Mahmoud al-Mabhouh, informează Agenţia France Presse (AFP), citată de Mediafax. Al-Mabhouh, considerat de Israel principalul pion în contrabanda cu arme cu destinaţia Fâşia Gaza, controlată de mişcarea islamistă Hamas, a fost găsit mort în camera unui hotel din Dubai, la 20 ianuarie. Israelul a declarat că implicarea Mossad-ului nu poate fi probată, în timp ce presa israeliană sugerează că acesta ar fi autorul crimei, notează AFP.
POLONIA RECONSIDERĂ DECIZIA PRIVIND SCUTUL
Polonia a decis să modifice acordul semnat în 2008 cu SUA privind instalarea, pe teritoriul acestei ţări, a unor rachete de interceptare, parte a scutului antirachetă, se arată într-o rezoluţie a Consiliului de miniştri, dată publicităţii marţi şi citată de Mediafax. Potrivit autorităţilor de la Varşovia, în urma protestelor vehemente ale Rusiei, Statele Unite au renunţat în septembrie la proiectul scutului antirachetă în Europa Centrală, care prevedea instalarea unui radar în Cehia şi a zece interceptoare de rachete balistice cu rază lungă de acţiune în Polonia. "Acordul precedent va fi adaptat pentru noua situaţie. Este vorba despre modificări decise împreună cu americanii", a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, Piotr Paszkowski, fără să ofere vreun detaliu în acest sens.
OBAMA, DATOR CU O LADĂ DE BERE
Şeful Casei Albe a pierdut un pariu pus cu premierul Canadei, Stephen Harper, motiv pentru care trebuie să-i trimită acestuia o ladă de bere. Obama a crezut că finala de hochei pe gheaţă, desfăşurată între Canada şi SUA, se va termina cu victoria americanilor, însă realitatea a fost cu totul alta. Purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama a declarat marţi că lada de bere americană îi va fi dată personal premierului Harper cu proxima ocazie când cei doi înalţi demnitari se vor întâlni. Canada a învins Statele Unite cu 3-2, după prelungiri, câştigând astfel Aurul la Vancouver.
AU FUGIT CU DIAMANTELE
Doi hoţi au furat marţi dintr-un atelier de bijuterii din Paris diamante în valoare de 200.000 de euro. Hoţii, cu feţele acoperite şi înarmaţi cu pistoale, au intrat în cursul dimineţii în atelierul de bijuterii şi, după ce l-au sechestrat şi l-au legat pe şlefuitorul de diamante, au deschis seiful, apoi "s-au evaporat".
3.000 DE EURO PENTRU... "UN MOP UMED"
Un eurodeputat britanic a primit o amendă de 3.000 de euro pentru că l-a insultat pe preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, comparându-l cu "un mop umed". "Aveţi carisma unui mop umed şi arătaţi ca un funcţionar mărunt de bancă", i-a spus eurodeputatul lui Van Rompuy miercurea trecută într-o intervenţie în faţa Parlamentului European (PE). Europarlamentarul Nigel Farage, lider al Partidului pentru Independenţă din Marea Britanie (care cere ieşirea ţării sale din UE), a fost convocat astăzi de preşedintele PE, Jerzy Buzek, în legătură cu afirmaţii făcute săptămâna trecută, într-o şedinţă publică, împotriva lui Van Rompuy. Farage a refuzat să-şi ceară scuze pentru jignire, afirmând că fiecare om are dreptul la liberatea de exprimare. "Dacă trebuie să prezint scuze, acestea sunt destinate angajaţilor băncilor. Dacă l-am rănit pe vreunul, regret cu adevărat", i-a spus Farage lui Buzek.