Departamentul de Stat SUA a aprobat vânzarea către Taiwan a unui pachet care prevede modernizarea rachetelor Patriot Advanced Capability 3 (PAC-3), informează DPA. Contractul se ridică la 620 de milioane de dolari.
Congresul SUA a fost notificat cu privire la această tranzacţie, care include doar mentenanța rachetelor existente în Taiwan.
"Vânzarea propusă va contribui la ameliorarea securităţii beneficiarului şi va ajuta la menţinerea stabilităţii politice, a echilibrului militar şi a progresului economic în regiune", a transmis Agenţia Statelor Unite pentru Cooperare în Securitatea Apărării (DSCA).
Principalul contractant va fi compania Lockheed Martin.
Ministerul Apărării de la Taipei a declarat că vânzarea va avea loc efectiv peste o lună.
La rândul său, Ministerul de Externe a mulţumit Statelor Unite și a precizat că acordul "ne permite să achiziţionăm echipament defensiv la momentul oportun".
Este a şaptea vânzare de armament a SUA către Taiwan, în mandatul preşedintelui Donald Trump, iar guvernul de la Taipei va continua să îşi întărească parteneriatul cu Washingtonul pentru a-și asigura pacea şi stabilitatea în regiunea indo-pacifică.
În luna mai, SUA a anunţat că este posibil să vândă Taiwanului 18 torpile grele avansate MK-48 Mod 6AT.
Înarmarea Taiwanului are loc în contextul tensiunilor cu China. Din 1949 în această regiune, desprinsă din China, există o administrație independentă pe care Beijingul nu o recunoaște.
Membrii unei organizații care monitorizează plajele de la Marea Neagră au descoperit pe plajă o butelie folosită. Cei care au făcut descoperirea spun că nu este o premieră. Recent, pe plaja de la Corbu, ei au...
Președintele ales al SUA, Joe Biden, a dezvăluit programul pe care intenţionează să îl implementeze odată ajuns la Casa Albă pentru a accelera imunizarea americanilor în faţa pandemiei de COVID-19. Este vorba...
Polițiștii au întocmit 184 de dosare penale pentru infracțiuni la regimul silvic în timpul unei acțiuni care a ținut șapte zile. 89 de persoane sunt cercetate și au fost date amenzi în valoare totală de peste...
Un bărbat a fost împuşcat din greșeală, sâmbătă, la o partidă de vânătoare din Bistrița-Năsăud. Echipajul medical a mers pe jos doi kilometri pentru a ajunge la el, zona fiind greu...
Vaccinurile împotriva COVID-19 disponibile în România în acest moment, Pfizer BioNTech Moderna, permit donarea de sânge imediat după vaccinare, fără o perioadă de așteptare, transmite Ministerul...
Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), numărul de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech în ultimele 24
de ore este...
Șoferul filmat în timp ce lovește un cărucior în care se afla un bebeluș, în Bucureşti, a fost arestat preventiv.
Poliția Capitalei anunță că șoferul a fost arestat preventiv sâmbătă, după ce vineri...
O echipă de alpiniști nepalezi face istorie cu o escaladare de iarnă fără precedent a celui de-al doilea vârf din lume, K2.
„O echipă de 10 șerpați nepalezi au escaladat K2 în această după-amiază", a...
Administratorul unei cafenele din Constanța a primit o amendă de 10.000 de lei, după ce în interior au fost găsite două persoane.
Polițiștii aflați pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța au...
Și fostul președinte Traian Băsescu s-a vaccinat astăzi împotriva Covid-19. El s-a vaccinat la centrul de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
„În conformitate cu...
Dominic Fritz explică de ce sunt doar două centre de vaccinare împotriva în Timișoara: „Principalul obstacol nu sunt centrele de vaccinare sau platforma de programare, ci numărul redus de doze de...
Prima țară europeană care primește vaccinul chinezesc „Sinopharm” împotriva Covid-19 este Serbia. Un avion care a transportat un milion de doze de vaccin „Sinopharm” a ajuns sâmbătă în...
Primăria Sectorului 5 al Capitalei îi somează pe constructori să înceapă lucrările imediat după trecerea valului de frig. Este vorba despre constructorii care nu au început încă reabilitarea blocurilor și...
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a executat, sâmbătă, un zbor pentru aducerea, în România, a unor materiale sanitare necesare campaniei de vaccinare, constând în aproximativ 250 de mii de...
Șapte pacienți cu obezitate morbidă au ajuns în ultimele zile la un spital din Iași. Este vroba despre persoane cu peste 150 de kilograme dintre care trei au peste 200 de kilograme. Acești pacienți au nevoie de î...