x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA / George W. Bush, între sufletul lui Putin şi inteligenţa lui Medvedev

SUA / George W. Bush, între sufletul lui Putin şi inteligenţa lui Medvedev

de Ovidiu Ciutescu    |    07 Iul 2008   •   00:00
SUA / George W. Bush, între sufletul lui Putin şi inteligenţa lui Medvedev

11:42 • Peşedintele american George W. Bush, care declarase în anul 2001 că a văzut "sufletul" lui Putin cînd l-a privit în ochi, a fost mai sobru luni în ceea ce îl priveşte pe noul lider de la Kremlin, Dmitri Medvedev, pe care l-a caracterizat drept o "persoană inteligentă", relatează AFP.

Peşedintele american George W. Bush, care declarase în anul 2001 că a văzut "sufletul" lui Putin cînd l-a privit în ochi, a fost mai sobru luni în ceea ce îl priveşte pe noul lider de la Kremlin, Dmitri Medvedev, pe care l-a caracterizat drept o "persoană inteligentă", relatează AFP.

POLITEŢURI. Cei doi şefi de stat s-au întîlnit luni pentru prima dată după învestirea lui Medvedev, în 7 mai, la summitul G8 din la Toyako, din nordul Japoniei, iar întrebarea de pe buzele tuturor a fost ce va vedea Bush în ochii noului său interlocutor de la Kremlin. "Este o persoană inteligentă. Cînd spune ceva, gîndeşte" acel lucru, a declarat preşedintele american. Cînd i s-au cerut mai multe detalii, el a preferat să fie prudent, faţă de ceea ce a spus în anul 2000, după sosirea la putere a lui Putin. "Nu îi voi face analiza psihologică, dar pot spune că se simte foarte în largul său, este încrezător şi gîndeşte ceea ce spune. Uneori, în politică, oamenii spun un lucru şi gîndesc altceva. Părerea mea este că atunci cînd Medvedev spune ceva, crede acel lucru şi este bine pentru liderii lumii să aibă pe cineva ca el chiar dacă nu sunt întotdeauna de acord cu el". La prima sa întîlnire cu Putin, în 16 iunie 2001, la Ljubljana, preşedintele american a făcut o declaraţie care a devenit celebră şi care a fost îndelung criticată, în special din cauza trecutului lui Putin în KGB şi a politicii sale brutale din Cecenia: "I-am putut vedea sufletul: este sufletul unui om devotat profund ţării sale şi intereselor ţării sale". Fosta candidată la învestitura democrată pentru preşedinţia americană, Hillary Clinton, a ironizat în luna ianuarie declaraţia, subliniind că "prin definiţie, un agent KGB nu are suflet".

INTENŢII. Dmitri Medvedev, prudent la prima sa apariţie la un summit G8, i-a urat la mulţi ani omologului său american, care a împlinit duminică 62 de ani. Într-o conferinţă de presă comună, după reuniunea lor, Bush şi Medvedev şi-au subliniat intenţia de a coopera în dosarul iranian. "Am colaborat strîns şi în trecut cu ruşii, vom continua", pentru a convinge Teheranul să îşi suspende programul de îmbogăţire a uraniului, a declarat Bush. "Există teme în legătură cu care facem progrese, cum este Iranul şi Coreea de Nord", a afirmat, la rîndul său, Medvedev. Preşedintele rus l-a asigurat pe liderul de la Casa Albă că Moscova va face tot posibilul pentru a ajuta la rezolvarea crizei nucleare iraniene, dar că aşteaptă şi "semnale" din partea Teheranului, potrivit Kremlinului.

×
Subiecte în articol: externe medvedev