x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Mii de manifestanţi în stradă pentru a apăra şcoala publică

SUA: Mii de manifestanţi în stradă pentru a apăra şcoala publică

03 Apr 2018   •   18:54
SUA: Mii de manifestanţi în stradă pentru a apăra şcoala publică

Mai multe mii de americani au manifestat luni în statele Kentucky şi Oklahoma pentru a cere o revalorizare a salariilor cadrelor didactice şi o mai bună finanţare a şcolilor publice, relatează marţi AFP. 

Numeroase cursuri au fost anulate în cele două state americane. În unele districte, şcolile erau oricum închise cu ocazia vacanţei de primăvară, dar în altele, autorităţile nu au fost în măsură să găsească destui suplinitori. 

Organizatorii se aşteptau la circa 30.000 de persoane în Oklahoma City, capitala statului cu acelaşi nume, în sudul ţării. Imagini filmate din aer arătau o mulţime mare de oameni strânşi în faţa parlamentului local. 

Mai multe mii de persoane au manifestat, de asemenea, la Frankfort, capitala statului Kentucky, în centru-est. Cele 120 de şcoli publice ale statului erau închise luni, potrivit ziarului local Courier-Journal. Majoritatea dintre ele erau însă închise datorită vacanţei de primăvară. 

Mobilizarea de luni este ultima acţiune din cadrul unei mişcări lansate de către cadrele didactice din instituţiile publice, după o grevă de nouă zile în martie în Virginia de Vest care le-a permis institutorilor acestui stat să obţină prima lor creştere salarială în patru ani. 

În Kentucky, cadrele didactice protestează îndeosebi împotriva unui proiect de modificare a condiţiilor lor de pensionare şi pentru a cere sporirea finanţării destinate şcolilor publice. 

În Oklahoma, unele cadre didactice spun că şi-au luat o a doua slujbă pentru a-şi putea suplimenta veniturile, creşterea de 6.100 de dolari în medie pe an fiind considerată insuficientă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: scoala publica sua proteste