x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA plasează un francez, expert chimic al SI, pe "lista de terorişti"

SUA plasează un francez, expert chimic al SI, pe "lista de terorişti"

22 Mar 2018   •   19:11
SUA plasează un francez, expert chimic al SI, pe "lista de terorişti"

Statele Unite l-au plasat pe francezul Joe Asperman, pe care îl prezintă ca specialist în arme chimice al grupării Stat Islamic, pe "lista mondială de terorişti", potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat joi, informează AFP. 

"Francezul Joe Asperman este un mare expert în armele chimice ale Statului Islamic. Asperman a supravegheat producţia de arme chimice şi desfăşurarea lor pe frontul din Siria în numele SI", se precizează în comunicat. 

Sute de francezi s-au alăturat SI în Siria, dar numele lui Joe Asperman nu pare să fi fost discutat public până în prezent, potrivit unei căutări rapide pe internet, precizează AFP. 

Potrivit listei Trezoreriei SUA, Joe Asperman s-ar fi născut între 1986 şi 1988 în regiunea Cannes din sud-estul Franţei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: terorişti expert chimic sua joe asperman