SUA şi Arabia Saudită au lansat luni şi marţi 21 de lovituri aeriene în apropiere de Kobane, împiedicând avansarea jihadiştilor grupării Statul Islamic /SI/ care au intrat de mai multe zile în acest oraş sirian din nordul ţării, a anunţat armata americană, relatează AFP.
'Unele elemente indică faptul că atacurile au împiedicat avansarea SI', a precizat Centrul comandamentului militar american pentru regiune. Atacurile, care au distrus mai multe poziţii şi clădiri ale SI, au vizat să-i împiedice jihadiştii 'să se întărească, să se aprovizioneze din nou ' şi să avanseze în cartierele deţinute încă de forţele kurde. O altă lovitură aeriană lansată în Siria a atins o rafinărie, în apropiere de Deir Ezzor (est).
Comandanţii militari ai coaliţiei internaţionale care luptă împotriva jihadiştilor s-au reunit marţi la Washington pentru a stabili o strategie comună împotriva grupării SI.