x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA şi Rusia vor relua negocierile pe tema prelungirii Noului Tratat START

SUA şi Rusia vor relua negocierile pe tema prelungirii Noului Tratat START

09 Noi 2022   •   09:40
SUA şi Rusia vor relua negocierile pe tema prelungirii Noului Tratat START

Statele Unite şi Rusia au convenit, marţi, să reia în viitorul apropiat negocierile în sensul prelungirii Noului Tratat privind Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), anunţă Departamentul de Stat de la Washington.

"Am stabilit ca în viitorul apropiat să aibă loc sesiuni ale Comisiei consultative bilaterale pe tema Noului Tratat START. Lucrările sunt confidenţiale, dar sperăm să fie sesiuni constructive", a declarat în cursul nopţii Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de postul de televiziune CNN.

Este prima dată de la începerea invaziei militare ruse, în februarie, când Washingtonul şi Moscova anunţă o decizie de reluare a negocierilor privind prelungirea Noului Tratat START.

La sfârşitul lunii septembrie, Administraţia Vladimir Putin anunţa că analiza posibilitatea reluării negocierilor cu Statele Unite pe această temă.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a cerut în urmă cu câteva luni Rusiei şi Chinei să se implice în negocieri în sensul stabilirii unui cadru multilateral pentru controlul arsenalelor nucleare.

Statele Unite şi Rusia au prelungit provizoriu, în ianuarie 2021, Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START) timp de cinci ani, până la găsirea unei soluţii pe termen nelimitat. În ianuarie 2022, înaintea invaziei militare ruse în Ucraina, Washingtonul a propus Moscovei acţiuni în sensul îmbunătăţirii stabilităţii strategice, iar Rusia cerea garanţii juridice din partea Alianţei Nord-Atlantice. Washingtonul semnala că ar putea negocia fixarea de limite reciproce în relaţia cu Moscova privind sistemele balistice din Europa.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tratat start sua Rusia