x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA va trimite o delegație la Beijing în încercarea de a se apropia de China

SUA va trimite o delegație la Beijing în încercarea de a se apropia de China

de Redacția Jurnalul    |    11 Dec 2022   •   20:25
SUA va trimite o delegație la Beijing în încercarea de a se apropia de China
Sursa foto: Hepta

SUA va trimite o delegație la Beijing în încercarea de a se apropia de China, scrie AFP.

Secretarul de stat adjunct pentru Asia de Est şi Pacific, Daniel Kritenbrink și Laura Rosenberger, director principal al Consiliului de securitate naţională pentru China şi Taiwan se vor deplasa în perioada 11 - 14 decembrie, în China, Coreea de Sud şi Japonia.

Kritenbrink se va întâlni la Beijing cu președintele Xi Jinping pentru a onora promiesinea șefului de la Casa Albă, Joe Biden, făcută la Bali în noiemrie, care a spus că va ''continua să gestioneze în mod responsabil concurenţa între cele două țări şi să'exploreze potenţiale zone de cooperare'', a explicat Departamentul de Stat. 
Totodată, acesta trebuie să pregătească vizita șefului diplomației americane, Antony Blinken, în China, la începutul anului viitor. 

Președinții Chinei și SUA au discutat la reuniunea G20 de la Bali despre Taiwan și restricțiile impuse de Statele Unite la importurile de tehnologie chineză. 

 

×
Subiecte în articol: sua China