x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suedia vrea să emită obligațiuni pe 100 de ani

Suedia vrea să emită obligațiuni pe 100 de ani

28 Aug 2019   •   11:54
Suedia vrea să emită obligațiuni pe 100 de ani
Sursa foto: Rawpixel/Getty Images/iStockphoto

Din cauza faptului că randamentele obligațiunilor guvernamentale ale Suediei sunt sub zero, această țară analizează posibilitatea de se alătura altor state, ca de exemplu Austria,  care a profitat de costurile reduse cu împrumuturile pentru a emite obligaţiuni pe 100 de ani. Titlurile de stat cu cea mai lungă maturitate emise în prezent sunt pentru anul 2039, iar randamentul acestora este aproape de zero, iar pentru celelalte randamentele sunt negative. 

"Perspectiva de a profita de ceea ce pare a fi un nivel extrem de scăzut al dobânzilor pe termen lung este interesantă şi o vom analiza", a declarat directorul general al Agenţiei de gestionare a datoriei statului din Suedia, Hans Lindblad. Potrivit acestuia, agenţia va analiza mai multe aspecte, inclusiv modul cum va afecta modelele sale de finanţare şi dacă există cerere pentru obligaţiuni pe 100 de ani. 

Povara datoriei în Suedia este de circa 35% din PIB, una din cele mai mici din Uniunea Europeană. Aproape jumătate din obligaţiunile guvernamentale emise de Suedia sunt deţinute de Banca Centrală, care a cumpărat obligaţiuni începând din 2015 în cadrul unui program de stimulare. 

În ultimi ani investitorii care caută obligaţiuni sigure cu un randament de peste 1% s-au îndreptat spre obligaţiunile emise de statele europene, însă deocamdată doar câteva state europene, precum Belgia şi Irlanda, au prelungit maturităţile până la un secol. De exemplu, la finele lunii iunie Austria a vândut obligaţiuni pe 100 de ani în valoare de 1,25 miliarde euro. 

În paralel, unii emitenţi europeni precum Germania constată cum randamentele pentru toate obligaţiunile lor au ajuns în teritoriul negativ. Chiar şi aşa investitorii acceptă randamentele negative, de temă că economia mondială ar putea să se îndrepte spre o recesiune pe măsură ce tensiunile comerciale se agravează iar băncile centrale vor răspunde cu mai multe stimulente.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: suedia obligatiuni