Morgile din capitala Rusiei nu mai fac faţă numărului tot mai mare de victime ale caniculei şi ale fumului sufocant provocat de incendiile de pădure.
Pe fondul celei mai cumplite veri din ultimii 1.000 de ani, aşa cum a fost deja catalogată de specialiştii ruşi, Departamentul pentru sănătate din Moscova anunţă că numărul deceselor s-a dublat faţă de rata mortalităţii considerată normală pentru această perioadă a anului. În ultimele zile, autorităţile au înregistrat 700 de decese pe zi, faţă de 360-380 în mod obişnuit. Majoritatea victimelor sunt persoane în vârstă. Şeful departamentului pentru sănătate al Primăriei din Moscova, Andrei Selţovski, a confirmat, astfel, informaţii apărute în presa moscovită, cu privire la afluxul de cadavre de la morgă. În opinia lui, în prezent sunt 1.300 de cadavre la morgile din Moscova, care au o capacitate de 1.500, relatează RIA Novosti.
Condiţiile meteo extreme cu care se confruntă ruşii de la începutul lui iulie nu au nici un precedent cunoscut. Cel puţin asta susţin experţii în domeniu. Însuşi directorul serviciilor de meteorologie din Rusia, Aleksandr Frolov, a declarat că "nici noi, nici strămoşii noştri nu am fost martori la un astfel de fenomen în 1.000 de ani, de la formarea ţării noastre". Cel puţin la Moscova, unde oamenii sunt deja sufocaţi de fum şi de temperaturi de peste 35 de grade, situaţia se va înrăutăţi din cauza rafalelor de vânt, au avertizat serviciile meteorologice, citate de AFP. Vântul care suflă dinspre sud-est aduce fumul către oraş, contribuind la deteriorarea situaţiei ecologice din oraş, precum şi a vizibilităţii, care va scădea la 100 de metri, potrivit Interfax. În prezent, indicii de poluare sunt de trei ori mai mari decât pragul de alertă.
În aceste condiţii, numeroase ambasade le-au recomandat cetăţenilor străini aflaţi la Moscova să se întoarcă de urgenţă în statele de provenienţă. Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis, ieri, într-un comunicat, recomandarea ca persoanele cu afecţiuni respiratorii să evite deplasările în capitala Rusiei. Sunt vizate, în principal, persoanele suferinde de astm, bronşită şi alte afecţiuni similare. Persoanele care nu vor putea evita deplasările sunt sfătuite să urmărească informaţiile de pe site-ul Ministerului Federaţiei Ruse pentru Combaterea Catastrofelor, accesibile şi în limba engleză.
Ambasada României la Moscova îşi desfăşoară activitatea fără modificări de program, mai precizează MAE, potrivit căruia în perioada de vară activitatea curentă a ambasadelor şi a consulatelor este diminuată.
Citește pe Antena3.ro