x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUPRAVIEŢUIRE MIRACULOASĂ. Un adolescent a rezistat unei călătorii la -62 grade C în trenul de atertizare al unui avion

SUPRAVIEŢUIRE MIRACULOASĂ. Un adolescent a rezistat unei călătorii la -62 grade C în trenul de atertizare al unui avion

de Agerpres    |    21 Apr 2014   •   10:30
SUPRAVIEŢUIRE MIRACULOASĂ. Un adolescent a rezistat unei călătorii la -62 grade C în trenul de atertizare al unui avion

Un adolescent a supravieţuit unui zbor din California în Hawaii în trenul de aterizare al unui avion de pasageri, a anunţat duminică o companie aeriană, relatează Reuters.

Adolescentul, în vârstă de 16 ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost descoperit de angajaţii companiei aeriene după ce zborul 45 al Hawaiian Airlines a aterizat duminică dimineaţă la Maui, venind de la San Jose (California), a precizat operatorul aerian. Angajaţii au informat apoi serviciul de securitate.

Oficiali ai FBI au confirmat că băiatul a călătorit de la San Jose la Maui în trenul de aterizare al avionului, potrivit companiei. Timpul de zbor de la San Jose la Hawaii este de peste cinci ore. FBI a precizat că băiatul era din Santa Clara, California, şi fugise de acasă. El şi-a pierdut imediat cunoştinţa, în contextul0 în care temperatura în trenul de aterizare a scăzut până la minus 62 de grade Celsius.

Hawaiian Airlines a precizat că nu ştie cum a reuşit băiatul să supravieţuiască la altitudinea de zeci de mii de metri la care avioanele zboară de obicei pe acea rută deasupra Pacificului.

'Principala noastră preocupare în prezent este sănătatea băiatului, care a avut un noroc extraordinar că a supravieţuit', a transmis Hawaiian Airlines într-un comunicat, adăugând că, împreună cu contractorii săi din San Jose, este 'pregătită să ajute diferitele agenţii guvernamentale în investigarea incidentului'.

×