Poliția daneză a confirmat, aseară, identitatea individului suspectat că a comis două atacuri armate la sfârșitul săptămânii trecute la Copenhaga, identificat ca fiind Omar El-Hussein, în vârstă de 22 de ani.
Omar El-Hussein, cetățean danez de origine palestiniană, a fost ucis în cursul unui schimb de focuri cu poliția în zorii zilei de duminică, după ce a deschis focul asupra participanților la o dezbatere despre islam și libertatea de exprimare — omorând o persoană—, iar apoi a împușcat un evreu în fața sinagogii mari din capitala Danemarcei.
În total, cinci polițiști au fost răniți în aceste atacuri, anunță AFP, citată de Agerpres. Ancheta a arătat că inițial tânărul a încercat fără succes să pătrundă în centrul cultural atacat 'prin alte intrări decât intrarea principală', potrivit aceluiași comunicat.
Prima sa victimă a fost doborâtă pe o stradă învecinată cu o armă care a fost găsită mai târziu pe un teren de fotbal din cartierul său. Cele două arme folosite ulterior în exteriorul sinagogii au fost găsite asupra lui atunci când a fost împușcat, au precizat anchetatorii.