Ted Turner, fondatorul canalului de ştiri CNN, a fost spitalizat vineri la Buenos Aires, cu dureri abdominale acute, informează agenţiile internaţionale de ştiri, conform Agerpres.
Între timp, Turner a fost externat şi ulterior a închiriat un avion cu destinaţia Buenos Aires. Reuters scrie că Ted Turner urmează să fie operat de apendicită în capitala Argentinei. Purtătorul de cuvânt al magnatului american, Phillip Evans, a confirmat pentru CNN că, pe când se afla într-un voiaj în America de Sud, Turner a fost internat în spital pentru a fi ţinut sub observaţie. 'Dată fiind politica noastră de a nu comenta cu privire la starea lui de sănătate, nu vom mai oferi alte detalii', a spus Evans.
Potrivit presei argentiniene, citată de AFP, magnatul american a făcut o criză de apendicită sau o infecţie abdominală pe când se afla în Patagonia. Turner, 75 de ani, a fost internat vineri într-un spital din Bariloche (1.300 km sud de Buenos Aires), oraş turistic în Anzii Cordilieri. Miliardarul deţine o somptuoasă proprietate, pe un teren de 4.000 de hectare, pe malul lacului Traful, în provincia Neuquen, la poalele Anzilor, nu departe de Bariloche.
Angajaţi ai clinicii San Carlos din Bariloche au confirmat că Turner a fost internat acolo la primele ore ale zilei de vineri, dar că a părăsit clinica pe propriile picioare.