x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Teroare pe strazile Atenei

Teroare pe strazile Atenei

15 Dec 2004   •   00:00

COSMAR - 26 de pasageri, sechestrati

Doi barbati inarmati au luat ostatici pasagerii unui autobuz de linie, care circula pe o autostrada dintr-o suburbie a Atenei.
ANCA ALDEA

RASPLATA. Cei doi teroristi au cerut un milion de euro si un avion pentru a elibera 20 de oameni
Ieri-dimineata, doi necunoscuti inarmati au capturat la Gerakas, in nord-estul Atenei, un autobuz de linie, care circula pe ruta Marathon - Atena si in care se aflau 26 de pasageri. Politia, lunetistii si fortele speciale au incercuit imediat locul incidentului si au cerut jurnalistilor sa stea la distanta.

LIBERI. Soferul autobuzului a reusit sa fuga, moment in care din interiorul masinii au fost auzite focuri de arma. Cateva ore mai tarziu, atacatorii au eliberat cinci persoane. Au urmat, mai pe seara, alte eliberari. Ieri, in jurul orei 20:00, ora Romaniei, in autobuzul deturnat mai ramasesera 7 persoane. Cei doi teroristi au cerut sa fie transportati in Rusia cu un avion care ar urma sa decoleze de pe un aeroport din Atena. Si pentru asta, ei au solicitat sa li se puna la dispozitie un sofer care sa-i duca la aeroport. In schimb, cei doi barbati inarmati au promis ca vor elibera toate femeile din autobuz. Postul de radio independent Skai din Atena a anuntat ieri ca atacatorii au cerut si un milion de euro, amenintand ca vor arunca in aer autobuzul in aceasta dimineata.

Despre cei doi teroristi nu se stia mai nimic. Cativa martori oculari spun ca atacatorii sunt albanezi, iar un reporter grec, care a luat legatura cu rapitorii, sustine ca ei sunt rusi. Potrivit agentiei ruse Ria-Novosti, care citeaza postul de radio Alpha din Grecia, unul dintre teroristi s-a recomandat ca fiind "rusul Khassan".

REACTIE
Desi pana ieri la inchiderea editiei nu se stia nationalitatea tuturor pasagerilor din autobuzul capturat, Ambasada Romaniei la Atena a tinut in permanenta legatura cu autoritatile elene pentru a se informa de starea celor implicati in incident. Antoaneta Barta, atasatul de presa al Ambasadei Romaniei la Atena, ne-a declarat ca, pana la 14:30, ora Romaniei, "nu exista nici un indiciu ca la bordul autobuzului s-ar fi aflat vreun roman".
×
Subiecte în articol: externe