x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Teste pentru depistarea obezităţii la elevii din Ungaria

Teste pentru depistarea obezităţii la elevii din Ungaria

17 Aug 2014   •   19:26
Teste pentru depistarea obezităţii la elevii din Ungaria

Elevii din Ungaria cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani vor fi supuşi la teste de depistare a obezităţii în cadrul unei acţiuni menite să îmbunătăţească starea de sănătate a populaţiei.

Începând din luna septembrie, elevii vor fi supuşi unei examinări naţionale de fitness, în cursul căreia va fi măsurat indicele de masă grasă (IMG), precum şi alţi parametri indicatori ai nivelului de sănătate, a informat Asociaţia maghiară a sporturilor pentru elevi (MDSZ).

Testele vor oferi o imagine a stării de sănătate a elevilor, care vor fi evaluaţi drept “sănătoşi”, copii care “au nevoie de mişcare” sau care “necesită un antrenament specific”. “Evaluarea urmează să fie un ghid pentru copii, părinţi şi personalul didactic în vederea etapelor următoare”, a adăugat MDSZ.

Obezitatea afectează până la 20% dintre elevii ungari din unele categorii de vârstă, potrivit cifrelor MDSZ, cauza fiind în mare parte o alimentaţie nesănătoasă şi lipsa exerciţiului fizic practica cu regularitate.
Guvernul premierului Vikor Orban, mare iubitor al sportului, a introdus în 2013 câteva măsuri în educaţie, printre care cursuri zilnice de educaţie fizică şi sport.

×