x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe The Guardian: Modul în care sunt trataţi ţiganii, ruşinea unui continent

The Guardian: Modul în care sunt trataţi ţiganii, ruşinea unui continent

16 Sep 2010   •   00:00
The Guardian: Modul în care sunt trataţi ţiganii, ruşinea unui continent

Dezvăluirile privind măsurile îndreptate împotriva ţiganilor în Franţa au declanşat o necesară reflecţie asupra modului în care sunt tratate minorităţile, chiar în momentul aprobării unei legi ce "persecută cele câteva femei musulmane care poartă văl", comentează The Guardian.



Publicarea circularei Ministerului francez de Interne referitoare la evacuarea cu prioritate a taberelor ţiganilor a determinat Comisia Europeană să renunţe la atitudinea indulgentă faţă de măsurile anunţate de preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi să lanseze un atac dur la adresa Parisului, dar a subliniat şi felul în care cea mai importantă minoritate europeană are de suferit pe continent.

"Ar fi o ironie amară dacă europenii, ca întreg, nu vor putea găsi o modalitate de a reconcilia dreptul la libera circulaţie, atât de drag lor, cu o comunitate de concetăţeni al căror mare păcat este o tendinţă de a circula liber", scrie Guardian, citat de Mediafax.

Discriminarea sistematică a ţiganilor în estul Europei este o realitate recunoscută, dar puţin mediatizată, iar odată cu extinderea UE spre est, atitudinile estice au început să se răspândească şi către vestul continentului: Danemarca a încercat să expulzeze câţiva ţigani, poliţia suedeză a fost surprinsă în timp ce încerca să-i oblige ilegal pe alţii să părăsească ţara, Germania a repatriat copiii ţigani din Kosovo, Belgia a desfiinţat tabere din Flandra, iar Italia a folosit prezenţa nomazilor ca pretext pentru declararea unei stări de urgenţă.

"Adevărul este că există o îndelungată tradiţie de ostilitate deschisă faţă de ţigani, o tradiţie cu ecouri incomode de ostilitate deschisă faţă de o altă minoritate ostracizată în trecut", adaugă ziarul britanic, care apreciază că Sarkozy se află în căutarea unui ţap ispăşitor. Din acest motiv, în loc să constate că majoritatea ţiganilor din Europa nu sunt nomazi şi să încerce să identifice politici de integrare, Franţa a insistat asupra faptului că politicile sale nu au la bază criterii etnice.

"Dar ţiganii - care fac obiectul discriminării în ţările de origine sud-est-europene unde le cer să se întoarcă occidentalii supăraţi - vor reprezenta în continuare o problemă mai amplă pe întregul continent, atât timp cât continentul continuă să-i trateze atât de prost", adaugă Guardian.

×
Subiecte în articol: externe