x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tornadele au ucis cel puţin 30 de americani în două zile

Tornadele au ucis cel puţin 30 de americani în două zile

29 Apr 2014   •   10:27
Tornadele au ucis cel puţin 30 de americani în două zile

Circa 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în sud-estul Statelor Unite într-o serie de tornade care au continuat luni pentru a doua zi, conform media americană, care  citează martori şi responsabili locali.

Opt oameni au pierit luni în statul Mississippi, au anunţat marţi serviciul de gestionare a crizelor, fără a da alte detalii. Anterior, autorităţile statului au indicat că o tornadă a devastat oraşul Tupelo, cu 35.000 de locuitori, cunoscut ca locul de naştere al lui Elvis Presley. Furtuna deosebit de violentă a distrus sute locuinţe şi magazine şi a doborât copaci şi stâlpi de curent, provocând întreruperea alimentării cu electricitate în cea mai mare parte a oraşului.

După ce a făcut ravagii în Mississippi, vijelia a ajuns în Alabama, unde cel puţin doi oameni şi-au pierdut viaţa într-un parc de rulote de lângă oraşul Athens.

Duminică, cel puţin 18 oameni au fost ucişi de tornade care au răsturnat maşini ca pe nişte jucării în Arkansas şi alte state aflate în calea furiei naturii. În statul Arkansas, unde duminică şi-au pierdut viaţa cel puţin 15 oameni şi peste 100 au fost răniţi, autorităţile au mobilizat Garda naţională pentru a contribui la operaţiunile de salvare. Tornadele au mai ucis cel puţin câte o persoană şi în Oklahoma, Iowa şi Kansas.

O parte din vestul statelor Georgia şi Tennessee este considerată de asemenea zonă de risc. în Georgia, guvernatorul Nathan Deal a declarat stare de urgenţă având în vedere riscul de noi furtuni severe în următoarele zile.

Potrivit Serviciului naţional de meteorologie, pericolul de tornade se va menţine timp de mai multe zile. în total, în zonele ameninţate, adică aproximativ o treime din teritoriul SUA, trăiesc cel puţin 62 de milioane de oameni, dintre care 1,4 milioane în zone cu risc ridicat.

Aflat într-o deplasare în Filipine, preşedintele Barack Obama a transmis condoleanţe victimelor şi i-a telefonat guvernatorului din Arkansas, Mike Beebe, pentru a-i oferi asistenţă din partea statului federal.

Cu 1.200 de tornade în medie pe an, Statele Unite ale Americii sunt ţara cu cel mai mare număr de tornade din lume. Acestea afectează mai ales statele Texas, Oklahoma, Kansas, dar şi Florida (sud-est).

×
Subiecte în articol: tornade sua mississippi oklahoma morti raniti