Marea Britanie va căuta să convingă celelalte state europene, cu ocazia unei reuniuni ministeriale a Uniunii Europene programată marţi, să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei în urma tragediei provocate de prăbuşirea avionului Malaysia Airlines din Ucraina, a declarat ministrul britanic de externe Philip Hammond, într-o intervenţie pentru BBC.
Ucraina a acuzat Rusia şi pe rebelii proruşi că au distrus dovezi pentru a-şi disimula vinovăţia în doborârea avionului malaezian ce avea la bord 298 de pasageri, un incident ce a ridicat la noi culmi tensiunile dintre Kremlin şi puterile occidentale.
'Vom încerca (...) să îi convingem pe partenerii noştri europeni să meargă şi mai departe în termeni de sancţiuni în cazul în care poziţia Rusiei nu se va schimba în mod radical până atunci', a spus Hammond, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Săptămâna trecută, liderii UE au căzut de acord să sancţioneze anumite companii ruseşti şi să blocheze noi împrumuturi către Rusia din partea unor creditori multilaterali, dar măsurile au fost totuşi mai modeste prin comparaţie cu restricţiile anunţate în acelaşi timp de Statele Unite ale Americii.
'O parte din aliaţii noştri europeni au fost mai puţin entuziaşti, iar eu sper că şocul acestui incident îi va face acum să dea dovadă de un mai mare angajament, să fie mai dispuşi să întreprindă acţiunile necesare pentru a face Rusia să înţeleagă că acţiunile sale au consecinţe', a subliniat şeful diplomaţiei britanice.