x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tragedie aviatică în Africa de Sud: 11 oameni au murit în urma prăbuşirii unui avion militar

Tragedie aviatică în Africa de Sud: 11 oameni au murit în urma prăbuşirii unui avion militar

06 Dec 2012   •   09:11
Tragedie aviatică în Africa de Sud: 11 oameni au murit în urma prăbuşirii unui avion militar

Un avion al armatei aerului din Africa de Sud s-a prăbuşit miercuri seară în regiunea muntoasă Drakensberg (est), provocând moartea a 11 persoane, între care s-ar putea afla echipa medicală a fostului preşedinte Nelson Mandela, au semnalat mass-media sud-africane joi dimineaţă, transmite AFP. Potrivit agenţiei radio EWT, echipa medicală a lui Nelson Mandela efectua o vizită de rutină primului preşedinte de culoare al Africii de Sud, în vârstă de 94 de ani. Un purtător de cuvânt al armatei contactat telefonic de AFP nu a putut confirma pe moment această informaţie.

Aparatul, care decolase din Pretoria, era aşteptat pe aeroportul Mthatha, cel mai apropiat de localitatea rurală Qunu, unde Nelson Mandela trăieşte de la retragerea sa din viaţa publică.

'Am fost informat că a fost găsită carcasa avionului', a declarat purtătorul de cuvânt Xolani Mabanga, care a precizat că va oferi detalii ulterior, după ce va primi informaţii de la echipa trimisă la faţa locului.

Mai multe elicoptere au fost desfăşurate deasupra acestei regiuni muntoase după anunţarea dispariţiei avionului, însă căutările au fost întrerupte din cauza vremii nefavorabile.

×
Subiecte în articol: avion prabusit africa de sud