x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe TRAGEDIE în Bangladesh: Un feribot care transporta 200 de persoane s-a scufundat. 22 de persoane au murit (VIDEO)

TRAGEDIE în Bangladesh: Un feribot care transporta 200 de persoane s-a scufundat. 22 de persoane au murit (VIDEO)

16 Mai 2014   •   14:35
TRAGEDIE în Bangladesh: Un feribot care transporta 200 de persoane s-a scufundat. 22 de persoane au murit (VIDEO)

Cel puţin 22 de persoane şi-au pierdut viaţa în naufragiul feribotului MV Miraz, cu 200 de pasageri la bord, pe fluviul Meghna, din Bangladesh, potrivit ultimului bilanţ oficial anunţat, vineri, şi care urmează să crească în zilele următoare.

"Numeroşi pasageri s-au refugiat pe punţile inferioare ale navei, pentru a se apăra de vântul puternic, însă au rămaşi blocaţi. Majoritatea corpurilor ar putea fi găsite în interiorul feribotului. Bilanţul se ridică în prezent la 22 de morţi, dintre care 12 femei şi copii", a declarat responsabilul pentru traficul fluvial, Shamsuddoha Khandaker.

Aproximativ 40 de persoane au reuşit să revină la mal înotând sau au fost salvate de pescarii aflaţi în zonă în momentul naufragiului. Numărul exact al pasagerilor aflaţi la bord nu este cunoscut, în condiţiile în care feriboturile transportă în cele mai multe cazuri persoane peste capacitatea oficială.


×