Cel putin 25 de persoane, printre care mai multi studenti, au murit dupa ce un camion a lovit un microbuz, miercuri, in sud-estul Turciei.
Potrivit unor surse oficiale citate de AFP, accidentul a avut loc in provincia Diyarbakir, dupa ce un camion care transporta caramizi a lovit un microbuz, conform guvernatorului provinciei, Mustafa Toprak, citat de agentia Anatolia.
"Douazeci si patru de persoane au murit pe loc, iar una a decedat la spitalul din Batman", a mai spus Toprak, care a precizat ca alte 16 persoane au fost ranite.
Rectorul Universitatii din Siirt, oras situat la 200 de kilometri est de Diyarbakir, a declarat ca printre victime se numara 15 studenti. "Din primele informatii rezulta ca 15 dintre persoanele decedate in accident sunt studenti de la universitatea noastra. Nu am cuvinte pentru a descrie durerea", a declarat rectorul Recep Ziyadanogullari.