x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trudeau către Trump: Negocierile sunt dificile deoarece canadienii sunt foarte buni negociatori

Trudeau către Trump: Negocierile sunt dificile deoarece canadienii sunt foarte buni negociatori

27 Sep 2018   •   18:24
Trudeau către Trump: Negocierile sunt dificile deoarece canadienii sunt foarte buni negociatori

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că a refuzat să se întâlnească cu premierul canadian Justin Trudeau la New York, deoarece negocierile dintre Washington şi Ottawa pentru reformarea Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA) stagnează, relatează AFP.

Preşedintele american a acuzat din nou Canada că ''a tratat foarte rău'' SUA în planul schimburilor comerciale. ''Nu-mi place NAFTA. Nu mi-a plăcut niciodată. A fost (un acord) foarte rău pentru Statele Unite. A fost foarte bun pentru Canada. A fost foarte bun pentru Mexic (a treia ţară parteneră a acordului). Foarte rău pentru noi ", a adăugat el, referindu-se la pierderea unor locuri de muncă în sectorul auto. 

Donald Trump a apreciat în continuare că dacă Ottawa nu va semna noul text deja acceptat de Mexic, Statele Unite vor încheia un ''acord mult mai bun", cu taxe vamale impuse pe autovehiculele care urmează să fie importate din Canada şi care vor aduce beneficii de miliarde. 

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a declarat joi că dacă "americanii consideră că negocierile sunt dificile" în ceea ce priveşte revizuirea NAFTA, aceasta se întâmplă ''deoarece canadienii sunt negociatori foarte buni, aşa cum ar trebui să fie''. 

Canada şi Statele Unite s-au lansat într-o serie de negocieri delicate pentru a reînnoi acordul care, din 1994, uneşte cele trei ţări într-o vastă zonă de liber schimb. 

Răspunzând preşedintelui Donald Trump, care a criticat miercuri echipa canadiană ce renegociază cu Washingtonul de peste un an acest acord comercial, liderul liberal a reafirmat însă ''un acord care este bun, care este drept, este destul de posibil" de realizat. 

"Dar nu vom semna un acord rău pentru canadieni", a subliniat Trudeau, în timp ce SUA şi Mexicul, care au ajuns la un consens cu privire la acest subiect la sfârşitul lunii august, ameninţă că vor merge înainte fără Ottawa. 

"Mexicul a încheiat un acord foarte bun. Dar în ceea ce priveşte Canada, este foarte dificil", a declarat miercuri Donald Trump, care a considerat că, dacă ar fi posibil un acord, acesta nu va fi încheiat conform condiţiilor puse de Canada. 

NAFTA, încheiat de Canada, Statele Unite şi Mexic din 1994, este criticat constant de Donald Trump, care consideră că acordul a cauzat pierderea a milioane de locuri de muncă americane, în special în sectorul industriei auto.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: jurtin trudeau donald trump negocieri nafta