x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump contestă la Curtea Supremă a SUA eliminarea de pe buletinele de vot din statul Colorado

Trump contestă la Curtea Supremă a SUA eliminarea de pe buletinele de vot din statul Colorado

de Redacția Jurnalul    |    04 Ian 2024   •   22:00
Trump contestă la Curtea Supremă a SUA eliminarea de pe buletinele de vot din statul Colorado
Sursa foto: Hepta

Fostul preşedinte american Donald Trump a cerut miercuri Curţii Supreme a SUA să intervină după ce instanţa cea mai înaltă din statul Colorado l-a eliminat de pe buletinele de vot pentru alegerile interne din Partidul Republican în vederea desemnării candidatului la alegerile prezidenţiale de anul acesta, transmite Reuters.

Trump, candidatul republican favorit în sondaje, a contestat decizia din 19 decembrie a Curţii Supreme din Colorado, care i-a interzis candidatura în baza unei prevederi a Constituţiei americane care interzice accesul la funcţii publice al oricărui cetăţean "implicat în insurecţii sau rebeliuni". Aceeaşi instanţă şi-a suspendat însă sentinţa până în 4 ianuarie, precizând că numele lui Trump va rămâne pe buletinele de vot dacă acesta face apel împotriva deciziei.

Curtea Supremă a SUA se va confrunta cu un dosar apreciat de Reuters ca "exploziv". Dintre cei nouă judecători, şase sunt conservatori, inclusiv trei numiţi chiar de Trump. Decizia lor va afecta un efort mai amplu de eliminare a fostului preşedinte din alegerile din alte state.

Trump este contestat în justiţie pentru implicarea sa în tentativa de răsturnare a rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020, care a culminat cu asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului din Washington, sediul Congresului Statelor Unite. Susţinătorii lui au acţionat după ce el a afirmat, fără a prezenta dovezi, că victoria actualului preşedinte, Joe Biden, a fost rezultatul unor fraude electorale.

Decizia istorică a instanţei din Colorado a fost prima în care s-a făcut uz de capitolul al treilea din al 14-lea Amendament la Constituţia SUA - aşa-numita clauză de descalificare - pentru a se stabili că un candidat este neeligibil ca preşedinte. A urmat o sentinţă similară în statul Maine, împotriva căreia Trump a făcut de asemenea apel.

×
Subiecte în articol: trump buletine vot colorado