x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Trump va vizita China la finalul lunii martie, pe fondul tensiunilor comerciale

Președintele Trump va vizita China la finalul lunii martie, pe fondul tensiunilor comerciale

de Redacția Jurnalul    |    20 Feb 2026   •   21:30
Președintele Trump va vizita China la finalul lunii martie, pe fondul tensiunilor comerciale
Sursa foto: Hepta/Întâlnirea va avea loc într-un moment sensibil al relațiilor bilaterale

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, va călători în China la finalul lunii martie unde este așteptat să se întâlnească cu liderul chinez Xi Jinping, pe fondul negocierilor privind prelungirea armistițiului comercial dintre cele două.

Vizita care se va desfășura în perioada 31 martie - 2 aprilie, a fost confirmată de un oficial de la Casa Albă, citat de Reuters. Întâlnirea va avea loc într-un moment sensibil al relațiilor bilaterale, întrucât au loc negocieri privind posibilitatea extinderii unui armistițiu comercial care a dus la suspendarea escaladării taxelor vamale.

Joi, în cadrul primei reuniuni a Consiliului Păcii, Trump a descris vizita drept una de amploare: „Trebuie să vă prezentăm cea mai mare demonstrație pe care ați avut-o vreodată în istoria Chinei”.

Întâlnirea de la finalul lunii martie va fi prima rundă de discuții dintre cei doi lideri de la începutul lunii februarie și prima întâlnire față în față de la reuniunea din octombrie, desfășurată în Coreea de Sud.

În cadrul întâlnirii din octombrie, liderul de la Casa Albă a renunțat la o parte din tarifele impuse Chinei, în schimbul mai mult concesii, printre care asumarea unor angajamente clare privind combaterea traficului de fentanil, reluarea achizițiilor de soia americană și menținerea exporturilor de minerale rare.

La începutul lunii februarie,Trump și Xi au abordat și subiectul Taiwanului în cadrul discuțiilor lor. Xi Jinping a criticat vânzările de arme americane către insulă, după ce, în decembrie, Casa Albă a cel mai mare pachet de vânzări de armament către Taiwan, în valoare de 11.1 miliarde de dolari.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: trump China vizita
Parteneri