x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump și-a schimbat poziția privind controlul armelor

Trump și-a schimbat poziția privind controlul armelor

02 Mar 2018   •   12:28
Trump și-a schimbat poziția privind controlul armelor

Lobbystul-șef al Asociației Naționale a Armelor de Foc din SUA (NRA) a afirmat că Donald Trump și-a schimbat poziția în privința controlului de arme, la doar o zi după ce președintele SUA a avut o întâlnire televizată cu membrii din Congres în care a sprijinit creșterea verificărilor în privința celor care doresc să cumpere arme, scrie The Guardian.

Chris Cox a postat pe Twitter, joi seara, că a avut o întâlnire cu Donald Trump și cu vice-președintele Mike Pence în care au susținut că „nu își doresc un control al armelor”. De asemenea, Chris Cox a afirmat că cei doi „sprijină un proces corect”.

Trump a postat, ulterior, pe Twitter faptul că a existat o întânire cu NRA în Biroul Oval, care a fost „grozavă”, dar nu a afirmat nimic despre faptul că și-a schimbat poziția.

Remarcile făcute de președinte miercuri, în care a cerut membrilor din Congres să nu le fie teamă de NRA și să ceară o lege pentru extinderea verificărilor în cazul vânzării de arme, precum și alte măsuri privind controlul armelor, i-a șocat atât pe aliații săi, cât și pe oponenți.

 

×