x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tsipras le-a promis grecilor o funcţionare normală a băncilor în scurt timp după referendum

Tsipras le-a promis grecilor o funcţionare normală a băncilor în scurt timp după referendum

03 Iul 2015   •   09:14
 Tsipras le-a promis grecilor o funcţionare normală a băncilor în scurt timp după referendum
Sursa foto: Uriel Sinai/Getty Images

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, le-a promis conaţionalilor săi că va conveni cu Uniunea Europeană (UE) asupra unui ajutor pentru această situaţie complicată, în maxim 48 de ore după referendumul ce va avea lor duminică, pe marginea programului de asistenţă propus de creditori, informează vineri agenţia de presă Interfax, care citează un interviu acordat de Tsipras, joi, postului de televiziune grecesc ANT1.

Tsipras a asigurat, de asemenea, că după obţinerea acestui ajutor băncile vor fi redeschise şi grecii se vor putea folosi de banii lor.

Totodată, premierul grec i-a acuzat pe partenerii din cadrul zonei euro că aceştia au obligat Banca Centrală Europeană să blocheze ajutorul vital pentru Grecia.

Duminică, în Grecia este programat să aibă loc un referendum în cadrul căruia grecii vor decide dacă sunt de acord cu programul de asistenţă economică propus de creditori sau dacă refuză plata datoriilor. Potrivit sondajelor de opinie, opinia publică din Grecia tinde mai degrabă spre plata datoriilor. Totodată, Tsipras şi guvernul său au declarat că vor demisiona dacă ţara va susţine la referendum programul creditorilor.

Sursa: Agerpres

×