Muntele Marapi, unul dintre cei 127 de vulcani activi din Indonezia, a erupt duminică, aruncând cenușă până la o înălțime de 3 km. În momentul erupției, în zonă se aflau 75 de excursioniști, dar cei mai mulți au fost evacuați în siguranță.
Trei persoane au fost salvate luni. Salvatorii au cărat morții și răniții din zonele înalte până la ambulanțe. Căutările pentru alte 12 persoane dispărute au fost suspendate din cauza unei alte erupții.
Autoritățile au impus al doilea cel mai ridicat nivel de alertă și au interzis locuitorilor să se apropie la mai puțin de 3 km de crater.
Muntele Marapi, cu o înălțime de 2.891 de metri, este situat pe insula Sumatra, cea mai vestică din Indonezia.
(sursa: Mediafax)