x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turiști pe ski jet, împușcați mortal în largul coastelor Algeriei

Turiști pe ski jet, împușcați mortal în largul coastelor Algeriei

de Redacția Jurnalul    |    01 Sep 2023   •   10:45
Turiști pe ski jet, împușcați mortal în largul coastelor Algeriei
Sursa foto: Hepta

Paza de coastă algeriană este acuzată că a împușcat mortal doi turiști aflați în vacanță în Maroc, care s-au rătăcit în apele algeriene cu ski jet-urile. De asemenea, o persoană a fost arestată, potrivit BBC.

În total, au fost patru cetățeni cu dublă cetățenie franco-marocană care au plecat cu ski jet-ul din stațiunea marocană Saidia. Ei au ajuns în apele Algeriei unde au întâlnit o barcă a Pazei de Coastă.

Doi turiști au fost împușcați, al treilea a fost arestat, iar al patrulea a reușit să se întoarcă în Maroc.

„Ne-am rătăcit, dar am continuat să mergem până când am ajuns în Algeria. Am știut că ne aflam în Algeria pentru că o barcă neagră algeriană a venit spre noi. Au tras în noi. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu am fost lovit, dar mi-au ucis fratele și prietenul. L-au arestat pe celălalt prieten al meu. Cinci gloanțe i-au lovit pe fratele meu și pe prietenul meu. Celălalt prieten al meu a fost lovit de un glonț", a declarat Mohamed Kissi, bărbatul care a reușit să se întoarcă în Maroc.

Granița dintre Algeria și Maroc a fost închisă în 1994 din cauza tensiunilor dintre cele două țări provocate de disensiuni teritoriale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: algeria ski jet