Eşecul suferit de Ucraina în procesul contra României ,pe marginea delimitării platoului continental al Mării Negre, s-a lăsat cu demiteri la nivel înalt în Ucraina.
Conform Agerpres, Parlamentul de la Kiev, l-a demis în această dimineaţă pe ministrul de externe Vladimir Ogrîzko pentru verdictul Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga în diferendul cu România privind delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră.
Cu toate acestea, Ucraina încearcă să estompeze imaginea de perdant. Astfel, trimisul Ucrainei la CIJ, ambasadorul Volodimir Vasilenko, a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa că nici Ucraina, nici România nu au pierdut nici un centimetru din graniţa statală. Potrivit deciziei CIJ, România a primit aproximativ 75 la sută din zona disputată, iar Ucraina 25 la sută. "Dar, luându-se în considerare datele geologilor, 26,1 miliarde de metri cubi de gaz s-ar putea afla în zona românească, în timp ce în teritoriul ucrainean ar putea fi 129,3 miliarde de metri cubi de gaz. Totuşi, aceste resurse nu sunt strategice. Ucraina consumă circa 70 de miliarde de metri cubi de gaz pe an în medie, aşa că rezervele vor fi suficiente pentru cel mult doi ani, în timp ce costurile de extracţie vor depăşi costul gazului în sine", a explicat Vasilenko.
Citește pe Antena3.ro