x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina a început contraofensiva. Anunțul Moscovei

Ucraina a început contraofensiva. Anunțul Moscovei

de Redacția Jurnalul    |    05 Iun 2023   •   12:15
Ucraina a început contraofensiva. Anunțul Moscovei
Sursa foto: Hepta

Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că forțele ruse au respins, duminică, o ofensivă de amploare a armatei ucrainene în Donbas, scrie AFP.

"În dimineaţa zilei de 4 iunie, inamicul a lansat o ofensivă de mare amploare în cinci sectoare ale frontului, în direcţia sud a regiunii Doneţk. Inamicul nu şi-a atins scopul, nu a reuşit", arată instituția.

Au fost desfășurate 6 batalioane mecanizate și două batalioane de tancuri ale forțelor ucrainene, se mai arată într-un video transmis pe Telegram de Ministerul rus al Apărării. Filmarea a fost făcută din aer și prezintă vehicule blindate distruse de militarii ruși. 

Forțele Armate ale Ucrainei (AFU) au atacat în direcția Iuzhno-Donețk prin introducerea în luptă a brigăzilor 23 și 31 mecanizate din rezervele strategice, cu sprijinul altor unităţi şi subunităţi militare. Potrivit reprezentantului oficial al departamentului militar, general-locotenentul Igor Konașenkov, ca urmare a acțiunilor Grupului de forțe estic, pierderile forțelor armate ale Ucrainei s-au ridicat la peste 250 de militari, 16 tancuri, 3 vehicule de luptă de infanterie și 21 de vehicule de luptă blindate.

Totodată, Vladimir Rogov, președintele mișcării „Suntem împreună cu Rusia” a transmis că forțele armate ale Ucrainei (AFU) întreprind atacuri de amploare în dimineața zilei de luni, 5 iunie, potrivit TASS. 

"Dimineața, Forțele Armate ale Ucrainei au urcat și într-un volum mai mare decât ieri. Situația este alarmantă", a spus acesta.

De cealaltă parte, Kievul nu a transmis nicio informație însă Ucraina anunță de mai multe luni că plănuiește o ofensivă de proporții. Într-o înregistrare video, prezentată duminică, soldaților ucraineni li se ordonă să păstreze tăcerea asupra acestei ofensive. 

NATO și SUA au trimis, în ultimele luni, cantități însemnate de armament Kievului pentru a ajuta forțele ucrainene să contracareze invazia rusă. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: contraofensiva ucraina Rusia razboi