Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a anunţat marţi că a pierdut contactul cu una dintre echipele sale de observatori aflate la Doneţk, în estul Ucrainei, transmite AFP.
“Misiunea de observare specială a OSCE a pierdut luni seară în jurul orelor 18.00 contactul cu una dintre echipele sale din Doneţk care se afla într-o misiune de patrulare de rutină”, a precizat organizaţia într-un comunicat.
Echipa era formată din patru membri internaţionali, a adăugat OSCE, fără a preciza cetăţenia acestora.
Luni, într-un raport preliminar, OSCE aprecia că alegerile prezidenţiale din Ucraina au respectat în mare măsură acordurile internaţionale şi libertăţile fundamentale, în ciuda activităţilor ostile ale grupurilor din est.
Confruntări armate sângeroase, soldate cu 40 de morţi, între militari ucraineni şi separatişti proruşi au avut loc luni în jurul aeroportului internaţional de la Doneţk, ocupat de insurgenţi, iar Kiev-ul a afirmat marţi că a preluat controlul asupra aeroportului. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a făcut apel la încetarea “operaţiunii punitive” a armatei ucrainene.
Această operaţiune a marcat o schimbare de tactică a forţelor ucrainene, care au recurs la aviaţie la Doneţk, dar şi la Slaviansk, un bastion rebel încercuit de armată.
Rusia a precizat, în acest context, că o vizită la Moscova a noului preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, ales duminică cu peste 54% dintre sufragii, nu este luată în calcul.
Cel puţin 1.000 de observatori ai OSCE şi ai altor organisme internaţionale s-au deplasat în Ucraina pentru a supraveghea organizarea alegerilor prezidenţiale de duminică. (I.D)