Autorităţile separatiste din Doneţk, estul Ucrainei, susţin că oraşul Slaviansk, bastion al insurgenţilor proruşi din regiune, va fi distrus în două săptămâni dacă Rusia nu va interveni în favoarea unui armistiţiu sau chiar militar.
Dacă Rusia nu va obţine un armistiţiu din partea forţelor ucrainene "sau nu va interveni cu forţele sale armate pentru noi, pentru poporul rus care trăieşte aici, noi vom fi distruşi", a afirmat "ministrul" apărării din autoproclamata "republică populară Doneţk", Igor Strelkov, într-un interviu pentru publicaţia rusă online LifeNews, după cum relatează AFP.
"Aceasta se va întâmpla într-o săptămână, maxim două. Oraşul Slaviansk va fi distrus, cu toată populaţia sa", a continuat Strelkov, care potrivit serviciilor de securitate ucrainene ar fi colonel al serviciilor de informaţii militare ruse.
În interviul menţionat, Strelkov a mers până la a denunţa lipsa de acţiune din partea Rusiei în conflictul dintre forţele loiale Kievului şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei.
"Rusia nu vrea să-i ajute pe cei care fac parte din poporul rus, din marea familie rusă. Este foarte trist să recunoaştem că, de trei luni de când am venit la Slaviansk să ajutăm populaţia locală, noi nu am primit niciun ajutor", a adăugat el.
Slaviansk, un oraş cu aproape 110.000 de locuitori înainte de insurecţia separatistă, este în prezent teatrul unor puternice confruntări între forţele guvernamentale şi rebeli, care au făcut mai multe victime în rândul populaţiei civile. Marea parte a oraşului este privată de apă şi de electricitate, bombardamentele distrugând liniile electrice şi staţiile de aprovizionare cu apă.