x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina vrea să construiască, până în 2020, un gazoduct spre Polonia. Proiectul ar putea costa 245 de milioane de dolari

Ucraina vrea să construiască, până în 2020, un gazoduct spre Polonia. Proiectul ar putea costa 245 de milioane de dolari

15 Oct 2014   •   12:15
Ucraina vrea să construiască, până în 2020, un gazoduct spre Polonia. Proiectul ar putea costa 245 de milioane de dolari

Ucraina intenționează să construiască un gazoduct spre Polonia. Conducta de 110 kilometri va permite Kievului să primească gaz european din Polonia. Potrivit companiei Naftogaz, proiectul ar putea costa 245 de milioane de dolari, relatează jurnal.md. Anunțul a fost făcut de către Radoslaw Dudzinski, reprezentant al companiei poloneze Polenergia, care va contribui la realizarea acestui proiect, în cadrul Baltic Business Forum. "Cred că gazoductul ar putea fi inaugurat în 2019-2020”, a declarat acesta, menționând că realizarea depinde de finanțarea necesară.

Radoslaw Dudzinski a mai spus că gazoductul va fi construit în zona depozitelor de stocare a gazelor Bilcze-Wolica, regiunea Lvov, până la punctul de livrare a gazelor la frontiera ucraineano-poloneză Drozdovice.

Reprezentantul Polenergia a declarat că prin noua interconexiune, Ucraina va putea primi gaz și din Germania, precum și gaz natural lichefiat livrat prin terminalul polonez în Świnoujście, care trebuie să-și înceapă activitatea în 2015.

Mai mult, Dudzinski a menționat că acest gazoduct poate fi folosit pentru livrarea gazelor din Ucraina în Polonia în perioada de vârf a consumului, ca în cazul gazului primit din UE și stocat în depozitele ucrainene.

Polonia a devenit prima țară prin care Ucraina a început să pompeze gaz din Uniunea Europeană, care în prezent are cea mai redusă capacitate tehnică pentru asemenea livrări: maximum 1,5 miliarde de metri cubi de gaz anual, în timp ce prin Ungaria poate pompa circa 6 miliarde de metri cubi, iar prin Slovacia – 10 miliarde de metri cubi.

Ucraina consumă anual circa 40-45 de miliarde de metri cubi de gaze, jumătate dintre care anterior era cumpărată de la gigantul rus Gazprom, care în iunie a sistat complet livrările de combustibil din cauza unei dispute cu privire la prețul și datoriile pentru combustibilul vândut anterior.

×