x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ULTIMATUM la Hong Kong. Şeful Executivului le cere manifestanţilor să deblocheze străzile (VIDEO)

ULTIMATUM la Hong Kong. Şeful Executivului le cere manifestanţilor să deblocheze străzile (VIDEO)

04 Oct 2014   •   15:46
ULTIMATUM la Hong Kong. Şeful Executivului le cere manifestanţilor să deblocheze străzile (VIDEO)

Şeful executivului din Hong Kong, Leung Chun-ying, a anunţat sâmbătă că manifestanţii prodemocraţie au termen până luni pentru a debloca principalele artere rutiere ocupate în cadrul protestelor începute în urmă cu zece zile şi a precizat că autorităţile vor lua ''toate măsurile necesare pentru a restabili ordinea socială'', relatează DPA, citată de Agerpres. Într-un mesaj video, Leung Chun-ying afirmă că sediul guvernului local trebuie să fie deschis luni pentru a le permite funcţionarilor publici să revină la serviciu şi că protestatarii trebuie să deblocheze străzile ocupate pentru a se putea redeschide şcolile.

Violenţele de stradă continuau sâmbătă dimineaţă la Hong Kong, după o noapte în care grupuri proguvernamentale au distrus adăposturile protestatarilor care cer un sistem de vot mai transparent şi mai democratic, dar şi o mai mare descentralizare a regiunii autonome faţă de administraţia centrală de la Beijing.

Ciocnirile au avut loc în cartierul Mong Kok din Kowloon (situat în partea continentală a Hong Kong-ului).

''Dorim doar să discutăm cu guvernul politica sa în domeniul democraţiei în perspectiva alegerilor din 2017, dar acum poliţia cooperează cu gangsterii'', a spus Benny Tai, unul dintre liderii mişcării prodemocraţie Occupy Central. El a subliniat că atacurile contra manifestanţilor au fost comise de membri ai unor grupări de criminalitate organizată incitaţi de poliţie.

Poliţia a anunţat că a arestat 19 persoane în urma confruntărilor din cursul nopţii din Mong Kok. Opt bărbaţi dintre cei arestaţi sunt cunoscuţi ca aparţinând unor grupări infracţionale.

Organizaţia Amnesty International a condamnat ineficienţa poliţiei în a asigura protecţia demonstranţilor prodemocraţie din Hong Kong.

În urma violenţelor de vineri noaptea, liderii studenţilor protestatari au anunţat că orice plan de negociere cu autorităţile a fost suspendat. ''Dacă un guvern pe de o parte discută cu tine, iar pe de altă parte te atacă, atunci unde este sinceritatea? Aceasta este poziţia administraţiei Leung sau numai a lui?'', a spus Chan Kin-man, unul dintre liderii principalei coaliţii a manifestanţilor, Occupy Central.

Miercuri, liderii studenţilor din Hong Kong au ameninţat cu intensificarea acţiunilor şi invadarea birourilor guvernamentale dacă şeful executivului local nu demisionează.

Beijingul a anunţat în august că viitorul şef al executivului local din Hong Kong va fi ales tot prin sufragiu universal în 2017, dar că doar doi sau trei candidaţi selecţionaţi de un comitet vor fi abilitaţi să se prezinte la scrutin.

×